cover

Interviuri pe facebook: Theodora Massini arată ce are în poşetă, în viaţă şi în suflet

Pe fata asta am cunoscut-o când lucram în Antena 1. Face parte dintre persoanele îndrăgite de corespondenţii din ţară. Era mereu amabilă, ne suna când nu înţelegea ce scriam noi pe acolo. Mă rog, din astea, din bucătăria televiziunii. Nu am văzut-o niciodată în realitate, dar am simţit că putem discuta de fiecare dată, chiar şi contradictoriu, fără să lăsăm impresia vreunui orgoliu neostoit. Am abordat-o frontal şi i-am zis aşa de la obraz să accepte un interviu pentru blogul meu. Nu m-a mirat că a zis da imediat. Am fost uşor descumpănit. Theodora Massini este fata prin mâinile căreia au trecut câteva dintre materialele filmate împreună cu colegii de la Antena 1 Deva. Dar, hai că mă întind… Citiţi şi voi mai jos.

– Eşti mulţumită de viaţa ta?

– Pam-pam… Mă iei tare din prima. Păi, ce sa zic, acu’ ştii şi tu cum e. În principiu, depinde cine întreabă. În general, foarte. În particular, uneori… Na, să te înveţi minte!

– Ce ai vrea să îmbunătăţeşti!?

– Sânii. Glumesc. Dar tu? Bine, nu răspunde. Hai că pot să fiu serioasă. Se spune că o viaţă trăită cum trebuie are trei coordonate. Trebuie să plantezi un pom, să construiesti o casă şi să faci un copil. Le-am făcut pe toate. Acu cred că e timpul să mă gândesc şi la mine, nu?

– Când ţi s-a spus că eşti cu nasul pe sus şi în ce context?

– De multe ori. Mai ales când m-am împiedicat pe stradă. Nu sunt cu nasul pe sus. Dar nici nu mă deranjează să par.

– Ai primit vreodată flori furate din parcuri, cimitire etc.!?

– Mă faci să plâng. Nu prea am primit flori, na. Bărbaţii din viaţa mea n-au furat pentru mine. Ia uite, cum ne întoarcem la prima întrebare şi mă trezesc că de fapt am o groază de nemulţumiri…

– De ce se luptă femeile să fie egalele bărbaţilor, este asta o dovadă de forţă sau o renunţare la ascendentul lor?

– Cine zice că se luptă?!!! Eu cred că au câştigat demult. Bărbaţii, desigur. Femeile nu au făcut altceva decât să-şi ia şi mai multe sarcini pe umeri, dintr-un orgoliu tâmpit şi păgubos, că pot. Iar domnii s-au dat elegant la o parte (că doar sunt domni) şi au zis: „Vrei să le faci tu pe toate, draga mea? Să mergi la serviciu, să te ocupi de copil, să găteşti, să faci curat, să-mi fii prietenă-ca să nu ies cu băieţii la bere, mamă, soţie şi amantă-ca să nu am prea multe? Sigur că poţi. Aşa facem.” Mişto lupta asta… Hai că mă stârneşti şi nu e bine…

– Răstoarnă-ţi poşeta, fă o poză, trimite-o şi spune despre fiecare obiect pe care îl ai acolo de ce îl porţi după tine.

– Nu vrei asta, e imensă! Başca nu ştiu cum să trimit poza. O să încerc… Dar ar fi aşa. Programul cinematografelor din mall, cupoane de reduceri la locuri de joacă, un lego dezmembrat, bomboane şi gumă. Astea pentru fi-miu. Facturi, chitanţe, parfum, ruj, fond de ten, serveţele, cremă de mâini, pentru că sunt o doamnă. Două telefoane, pastile de cap, calciu şi magneziu-pentru că sunt o doamnă emancipată care lucrează. Şi desigur ţigări, pentru că nu putem fi perfecţi cu totul.

– Mârlănia sau analfabetismul, ce ai eradica prima dată!?

– Mârlănia. Cu anafalbetismul mă mai descurc…

– Ai început să vorbeşti greu în copilărie!?

– Nu ştiu. Nu cred. Dar sigur am recuperat pe urmă…

– Eşti licenţiată în jurnalism, care este abaterea de la regulile limbii române care te deranjează cel mai mult!?

– Nu sunt licenţiată în jurnalism, dragule. Am fost o studentă mediu spre bună a Universităţii Bucureşti, sectia Teologie-Limba engleză. Deci pot să-ţi răspund doar ca editor de ştiri. Sau ca redactor. Sau ca reporter. Sau mai bine întreabă-le pe fetele mele de la teritoriu, că oricum îţi sunt dragi şi ţi-e sigur dor de ele. O să-ţi facă ele o listă cu motivele pentru care ţip prin redacţie. E lungă…

– Tensiunea din societate a fost generată şi de presă, crezi că o presă insensibilă la nulităţi şi mizerii ar putea să fie debutul unui tratament social!?

– Da, Dane, cred. Da pe de altă parte eu cred şi în Moş Crăciun. Nu se va întâmpla vreodată aşa că hai să nu visăm frumos.

– Eşti sociabilă sau preferi să stai singură în timpul liber?

– Sunt cea mai sociabilă persoană pe care o cunosc. Cu prietenii, colegii, necunoscuţii şi mai ales cu mine însămi. Din când în când mă invit singură la film şi ne distrăm tare bine Eu cu Mine. De cele mai multe ori însă, ies cu fetele. A nu se înţelege că aş avea ceva cu bărbaţii, desigur…

– Când ai gătit ultima dată şi ce anume!?

– Înainte de nuntă, ca să-o impresionez pe mama-soacră. O ciorbă de… ceva. Nu contează oricum, căci toate ciorbele făcute de mine seamănă îngrozitor la gust. Nu gătesc. Nu ştiu şi nu-mi place. Ajut însă cu drag la curăţarea legumelor.

– Care este mâncarea ta preferată? Mă refer aici la o mâncare pe care să o găteşti tu.

– Văd că insişti:)) Salata verde cu ton. În ton cu… vârsta.

– Care este gestul pe care nu l-ai accepta din partea unui bărbat?

– Sensibilă întrebare. Dacă am învăţat ceva în viaţa asta, a fost că Niciodată nu trebuie să spui Niciodată. Teoretic, lipsa de respect sub diferite forme.

– Dar din partea unei femei?

– De la femei mă aştept la orice. Suntem mult mai rele decât voi, să ştii. Când vine vorba de prietene însă, am o pretenţie. Să nu fie mincinoasă şi prefăcută. Mi se pare cel mai meschin lucru. Mai ales că nu văd miza…

– Care a fost situaţia cea mai emoţionantă pentru tine?

– Când fi-miu îmi spune că mă iubeşte. Până la Doamne-Doamne şi înapoi. Mă înmoaie de fiecare dată.

– Dar momentul pe care te chinui să-l uiţi? – Eu nu mă chinui. Eu rezolv. Deci, evident, l-am uitat:)

– La știri te simţi specială? Oare de ce?

– Sunt specială. Pentru că îmi place enorm ce fac. Iar ăsta e unul dintre cele mai mari avantaje în viaţă.

– Care e cea mai mare dorinţă a ta!?

– Să reuşesc să-mi împlinesc toate dorinţele. Care-s muuulte…

– Dar cea mai mare temere?

– Să nu fiu în regulă cu mine însămi.

– Ce faci prima dată când deschizi ochii dimineaţa?

– Cafea.

– Când te temi, te rogi? Cum?

– De obicei mă rog când sunt liniştită. Sau când simt că vreau să mulţumesc. Nu mă rog când mă tem. Primul instinct e de supravieţuire. Aşa că fug, şi abia apoi mă rog. Tot ca să mulţumesc că am scăpat.

– Ce sunt şotronul, lapte gros, leapşa, pitita, nu te supăra frate!?

– Jocurile pe care mi-aş dori să le joace şi fi-miu. 🙂

– Cum se derulau casetele de la casetofon (sic!) pentru a se proteja motorul aparatului?

– Hai, Dane, că fac 39 într-o lună… Cu creionul, desigur.

– Te-ai simţit vreodată stânjenită în direct de ridicolul vreunui subiect? Care, cum ai făcut faţă etc.

– Nu. Pentru că nu exista subiect care să nu poată fi tratat în mai multe moduri. Şi încercam să aleg varianta care să excludă ridicolul.

– Ce sfat le dai tinerelor care vor să fie vedete?

– Habar n-am. Defineşte „Vedetă”, mai întâi… Cred că aş merge pe naturaleţe.

– Cumpărăm mai mult ambalaj decât conţinut?

– Întotdeauna. Şi la tv şi în viaţă. Am fi ipocriţi să nu recunoaştem.

– Ce-o să faci când nu o să mai faci televiziune?

– Televiziune. Bine, fie, radio. Iar după radio, o să scriu o carte. Iar la bătrâneţe, o să scriu în revistele pentru femei.

– De ce ai acceptat interviul ăsta!?

– Pentru că mi l-ai solicitat. 🙂

– Ia-ţi la revedere de la noi în aşa fel încât să ne dorim următorul interviu cu tine.

– Asta chiar e cel mai simplu. Dragii mei, în interviul următor inversăm locurile. Eu întreb, Dan răspunde. Iar eu ştiu că sexul vinde cel mai bine. Ce zici, te bagi? 🙂

– Am de ales!?…