Cerc vicios

Autosuficienţă. Autosuficienţa pare să ne caracterizeze în ultima perioadă. Ne ajunge să urmărim propriul interes, indiferent de consecinţele mijloacelor folosite. Faptul că idealul nostru deranjează pe alţii este mai puţin important, ideea e să-l atingem repede, fără costuri dacă se poate şi impunem respectarea acestuia de către ceilalţi. Frumos! Aşa şi!? Problema apare atunci când trebuie ca şi tu să respecţi dorinţele, idealurile, obiectivele celuilalt. Atunci nu mai este aşa de importantă frământarea omului. Este privită ca un zbucium redundant în cel mai bun caz. De cele mai multe ori, atunci când individul nu empatizează cu cel aflat în căutare, toate acestea sunt sursele unei ironii, mojicii sau unei crase batjocuri.
Oamenii se chinuie să ridiculizeze pe ceilalţi, se enervează când sunt ridiculizaţi, dar toţi la unison alimentează aceste trăiri sociale. De ce!? La întrebarea asta ar trebui să răspundă specialiştii în sociologie, iar puţină posologie constructivă nu ar strica deloc.
Punem prea mult accent pe „ce-mi pasă mie!?” şi trăim drama „nimănui nu-i pasă!”. E ciudat cum oamenii ajung în momentele de inactivitate, mai ales intelectuală, să construiască scenarii şi situaţii negative, adoptă atitudini maliţioase. Ironia va fi cultivată în detrimentul aprecierii, ura surclasează iertarea, iar răzbunarea înlocuieşte dialogul. Paradoxal, nimeni nu acceptă că este rău. Nu!!! Toţi suntem buni, frumoşi şi deştepţi. Asta este şi convingerea mea! Ce nu pricep este de ce nu descătuşăm frumosul din interiorul nostru!? Ne temem de ironii? Posibil.
Dar ce frumoşi sunt oamenii, ce priviri au, chiar şi cei mai încrâncenaţi dintre ei, atunci când au parte de bine şi de frumos. Ce dezarmaţi sunt şi cât de stângaci se poartă când nu mai au motive pentru răutăţi.
Şi totuşi, nu-i aşa, răul legitimează binele, îl face existent şi de dorit.