Despre asistenții medicali

Astăzi am fost invitat la festivitatea de absolvire a cursurilor de asistenți medicali, promoția, desigur, 2013. Ca de fiecare dată s-au dat diplome, s-au felicitat absolvenții, mă rog. Dar nu despre asta vreau să scriu acum, ci despre cum m-am prezentat eu în fața lor. Solicitat să spun câteva vorbe am fost luat pe nepregătite. Nu mă așteptam. Deci, canicula de afară făcea ca și în sala Casei de cultură să fi o atmosferă fierbinte, în condițiile alea trebuia să iau cuvântul, ultimul de pe listă, iar oamenii, bineînțeles, ușor obosiți și plictisiți. A fost cam așa:
Doamnelor și domnilor.
După ce am primit invitația de a fi astăzi alături de dumneavoastră am chibzuit bine dacă să dau curs acesteia.
Aveți în fața dumneavoastră un om bolnav…
Cel puțin așa înțeleg eu din relația pe care o am cu nevastă-mea.
Viața mea a fost lină și ușor rectilinie până când m-am însurat cu o asistentă. De atunci totul s-a schimbat. Dacă strănut sunt suspectat imediat de vreo alergie sau un început de răceală, dacă, gras fiind, transpir în perioada cu siguranță sunt tahicardic, iar dacă amețesc vreodată întâmplător e musai ca tensiunea mea arterială să fie măsurată. Nu mai pun la socoteală că periodic mi se recoltează sânge pentru tot soiul de analize.
Asist cu stoicism la ceea ce mi se întâmplă de câțiva ani de zile și abia acum îmi dau seama că totul mi se întâmplă datorită corpului profesoral dedicat care îi pregătește pe acești oameni minunați, asistenții medicali. E clar că se face carte în școlile de profil de la noi din țară.
Stimați absolvenți, vă felicit și vă doresc să aveți parte de succese în plan profesional.
O doamnă, jurist la spitalul din Deva, vă invita să vă începeți ziua cu un zâmbet. Cu voia dumneaei, vrau să completez și să vă rog să vă terminați ziua cu o rugăciune.
Felicitări și la mulți ani!
Cam așa a fost.