Parvenitul, cameleon social

Mecanisme greu de înțeles pentru mine se pun în mișcare atunci când omul își schimbă statutul socio-profesional. Dacă până la momentul în cauză persoana este încadrată în limite normale de către apropiații săi, imediat ce ajunge pe un scaun cu oareșce putere de decizie începe să se schimbe. Devine brusc mai prețios, mai important ți mai sforăitor. Tonul normal al dialogului, privirea în ochi a amicului și compasiunea devin brusc de neacceptat de omul nou.
În primele zile, de familiarizare cu noile sale competențe, parvenitul, pentru că despre asta discutăm, se preface că discută, că e interesat, uneori chiar interesant. Se așează comod în fotoliu, privește lung către interlocutor și pare că e frământat de găsirea soluțiilor la problemele care se discută. Poate că și este așa. Dar numai în primele zile. Când rămâne singur în birou își pipăie scaunul – unii cred că odată ajunși acolo au și extras de carte funciară pe el -, și așează costumul, își drege vocea și lucrează la o nouă imagine. De acum este altul, nu mai este cel pe care l-au cunoscut prietenii și apropiații, colegii lui de la fostul loc de muncă. Ba, uneori, pare să nu mai fie nici cel pe care l-a cunoscut familia lui. Omul a devenit brusc important, el este cineva. Ajunge repede în faza a treia a puterii când nu se mai consultă cu nimeni, edictează soluții axiomatice și nimeni nu are voie să crâcnească vreun cuvânt cum că nu ar fi bine. Bate cu pumnul în masă dacă e nevoie și face ordine în grada pe care o traversează.
Pot înțelege, dar nu accepta, ca o asemenea atitudine să o aibă respectivul în relația cu necunoscuții, care-l enervează. Dar ce motiv îl determină să se îndepărteze de cei care i-au fost aproape înainte de a parveni!? E greu. Una dintre explicații este că atunci când te cocoți pe scara socială, că profesională de cele mai multe ori nu este cazul, are în vedere riscurile reproșurilor fundamentate pe care oamenii care-l cunosc pe individ le poate face. Cine te poate trage de mânecă mai bine decât cel cu care ai împărțit până deunăzi mămăliga!? Ei, asta nu e ușor de acceptat și prezintă riscul ca un cunoscut să dea cu mucii-n fasole când ți-e lumea mai dragă. Atunci, dă-i dracului de nenorociți!
E nenorocire mare să întâlnești un asemenea om pe stradă. Va fi foarte grăbit, se va plânge de lipsa timpului, iar dacă-i ceri ajutorul îți va spune cât de greu îi este și că este peste poate. Nu mai pierde vremea cu eventuale consolări, dă cu tine de pereți și trece mai departe.
Ei, dar ce să vezi!? Când vine vremea să plece se simte nedreptățit, este o victimă a sistemului nenorocit de care și el s-a folosit pentru a fi propulsat. Se simte umilit, crede că e pedepsit și nu înțelege de ce toate i se întâmplă numai lui.
Explicația este simplă, lipsa de valoare intrinsecă a individului, după cum spunea un amic de-al meu, determină atitudini și comportamente ușor labile din punct de vedere socio-emoțional.