Cum m-a supt căpuşa!

De dimineaţă mi-am adus aminte de o întâmplare tragi-comică! Am zis că, dacă tot e duminică, să zâmbim puţin! Iată despre ce este vorba!Era o zi caldă de iulie. Anul 2008. Alergasem toată ziua după ştiri. Când am ajuns acasă, transpirat, plin de praf şi obosit am intrat direct sub duş, după ce m-am dezbrăcat din mers. Cred că am stat vreo jumătate de oră sub jetul de apă reconfortant. Simţem că sunt un acumulator pus la încărcat. Ies din duş, iau prosopul şi încep să mă şterg. La un moment dat simt o usturime în zona coloanei cervicale. Pun mâna şi simt o umflătură mică. Era cât un neg. În zona respectivă am o aluniţă. Ceva mai mare. Ah, îmi zic, am deranjat-o cu prosopul. Trec peste incident şi îmi văd de ale mele. A doua zi, mâncărimi în aceaşi zonă a corpului. Verific iar! E vorba de aluniţa cu pricina. Numai că între timp crescuse în volum! Am ohotărât că este cazul să o tratez cu indiferenţă câteva zile, cu speranţa că este o problemă minoră. nNumai că, odată cu trecerea timpului, senzaţia de mâncărime se transforma în usturime. Într-una din zile, verificând prin palpare locul, am observat pe deget… sânge! Volumul aluniţei era deja dublu faţă de momentul observării iniţiale.Speriat, sun o prietenă de la Urgenţă.
– Vali, am o problemă! E vorba despre o aluniţă care creşte în volum şi sângerează!
– Hai, că sunt de serviciu! Chem şi medicul dermatolog să te vadă. Mă învoiesc de la slujbă şi merg al spital. Când am ajuns acolo să cad jos. Echipaj SMURD (se nimerise acolo după ce adusese un caz), echipajul de zero de la Ambulanţă, medicii de serviciu la UPU şi dermatologul
– Hai, dezbracă-te! – zise amica mea. Îmi dau jos tricoul, mă pune în lumină, se uită la mine, se uită la aluniţă, iar la mine şi cheamă o doctoriţă tânără
– Ce crezi că e asta?
– Căpuşă de fân!
Speriat, nu am avut curajul să mai întreb ceva. Am crezut că o fi vreo formă de aluniţă. M-au întins pe pat şi au început extragerea parazitului din mine. Pense, spirt, antibiotice… Am scăpat. Eu, convins în continuare că e vorba despre o aluniţă cu evoluţie neaşteptată!
– Unde te-ai tăvălit şi cu cine!?, mă chestionează ea.
– Adică?
– Păi, ai avut o căpuşă de fân. Era înfiptă în tine şi te sugea de sânge! – m-a lămurit zâmbind complice la mine. Mă uitam prostit la ea şi nu-mi venea să cred ce aud. Am plecat de la Urgenţă aproape plutind de bucurie, dar şi cu un mare semn de întrebare. De unde dracu’ căpuşă? Mă rog…