Pofta de şorici a pârjolit tot!

Mi-am adus aminte despre o întâmplare a copilăriei mele. În fiecare zi, eu mergeam la bunicii din partea tatălui pentru că părinţii mei, ocupaţi cu agricultura socialistă, nu aveau timp, pe perioada verii, să se ocupe de creşterea şi educaţia mea. Aşa că, greul punerii mele pe un făgaş normal în viaşă a revenit bunicilor. Aici mă jucam prin curte, făceam avioane din şindrilă pe care le lansam în zbor, visând că o să ajung cândva pilot. Nu a fost să fie!
Între mesele principale de peste zi, nu uitam să mă jocu cu Băiatu’, câinele după care am plâns foarte mult atunci când a murit. Într-una din zile l-am căutat peste tot, vroiam să mă joc cu el. Când am trecut pe lângă gardul vecinilor ce-mi văd ochii!?… Tanti Miţa, vecina bunicii, spăla un porc, care tocmai fusese pârlit. Un miros puternic de şorici mi-a lovit nările de copil care tocmai împlinise de o lună 5 ani de viaţă terestră. M-am tot învârtit pe acolo, am dat cu „sărut mâna” doar-doar mi-or da şi mie puţină piele de pe porc.
Am plecat dezamăgit şi cu gura plină de salivă. Îmi era fircă să deschida gura să nu inund curtea. Cum mergeam eu aşa agale, paşii m-au purtat către claia de paie, pe care bunicul le strânsese pentru perioada rece a anului. Mă pune necuratul să întorc capul şi ce credeţi că văd!? Bătatu’ dormea în paie, se lăfăia, ce mai! Imediat am compilat – paie, foc, pârlit = şorici! Atât mi-a trebuit, să ajung la concluzia finală. Am pus mâna pe chibrit şi… flăcările se înălţau până la cer. Cel puţin aşa mi se părea mie atunci! Câinele, când a simţit căldura la curu’ lui a zbughit-o! Logic, doar nu era sa stea să-l pârlesc eu!…
Am fugit de-mi sfârâiau câlcâiele. Au venit pompierii, au sărit vecinii să potolească pârjolul. Până la umră focul a fost stins. Acum, pompierii nu înţelegeau cum de au luat foc paiele. Caută ân stânga, caută în dreapta şi văd ei că vecinii tocmai au pârlit un porc. Ipoteza a fost că a sărit o scânteie de la focul lor şi aşa au ajuns paiele bunicului scrum. Eu mă bucuram, urmărind evoluţia lucrurilor, şi deja anticipam că voi scăpa cu obrazul curat.
Nu a durat mult bucuria mea pentru că, bunica, grijulie, şi-a adus aminte de mine, şi, când m-a văzut stând liniştit în curte, eu care speriase şi pe dracu’, m-a luat în braţe să mă pupe. Atunci a auzit că zdrăngănea ceva în buzunarul pantalonilor mei. Bagă mâna şi scoate… UN CHIBRIT!
După o bătaie bună eram în stare să recunosc toate incendiile de pe lume ca fiind ale mele!