Am fost în rahat până la gât

Titlul nu este o metaforă, chiar așa a fost.

Nu mai știu câți ani să fi avut, eram mic, în orice caz, câțiva anișori. Îmi plăcea teribil ca verile să le petrec la bunicii din partea mamei. Despre asta am mai zis. Ere o fericire pe mine să merg la Coșereni, lângă Urziceni. Chiar dacă munceam, pentru că așa o percepeau bunicii – mămăița ți tătăițu’, așa le spuneam – mersul cu vaca la păscut era o desfătare pentru mine. Plecam cu noaptea în cap și ne întorceam când se însera. Îmi amintesc perfect cum asfințea soarele în depărtare, iar eu și vaca mergeam agale de-a lungul canalului de irigații.

Duminica era zi mai lejeră, pe la prânz eram acasă, mâncam cu toții, după care urma joaca pe ulița satului. Așa a fost și într-una din duminicile la care vreau să mă refer. Sătul, am ieșit din curte în fugă. Ca din pușcă alergam, parcă mă urmărea cineva. Am bătut țurca în țărâna ce ne ajungea până la glezne. Până la un moment dat, când natura mă chema urgent.

Mi-a luat azimut fundul grădinii, acolo unde se afla closetul, o construcție firavă realizată din nuiele, care trebuia să ofere o minimă intimitate. Nu-mi mai aduc bine aminte cum m-am învârtit, cum m-am sucit, cert este că în starea de încordare specifică momentului, m-am dezechilibrat și am căzut… înăuntru. Înotam în rahat la propriu. Norocul meu a fost că soră de-a mamei se afla în vizită la țară. A auzit țipetele mele disperate și a alergat într-un suflet. Cu o mână se închina și cu alta mă extrăgea din groapa plină de deșeuri biologice. M-a luat de păr și a tras afară, după care, cu o scârbă evidentă m-a dirijat cu grijă către fântână unde a pus furtunul pe mine. După ce mi-a redat, în linii mari, culoarea textilelor de pe mine, m-a dezbrăcat, m-a aruncat în albie și îmi spunea aproape obsesiv:

O să ai mare noroc în viață, despre se spune că s-au căcat în scăldătoare, dar tu ai pus capac, ai fost în rahat până la gât.

După aceea, mulți ani, sora mamei îmi mai aducea aminte în te miri ce ocazie că m-a scos din mizerie.