COPERTA copy

Dr. Valeriu Marcu, la a 50-a ediție a campaniei PREMIANȚII FĂRĂ PREMII

Este cunoscut ca fiind doctorul care tăia gâtul pacienților pentru ca aceștia să poată trăi mai departe. A lucrat mai bine de jumătate de secol în medicină, domeniu în care a performat, mărturie stând sutele de vieți salvate în urma inervențiilor chirurgicale. Competența profesională și devotamentul doctorului Valeriu Marcu au fost rapid cunoscute în domeniu, Institutul Oncologic de la Cluj-Napoca redirecționa către Spitalul din Deva cazuri pe care nu le putea aborda în clinica de acolo. S-a pensionat în urmă cu puțini ani, dar și astăzi mai este căutat de colegii săi pentru a se pronunța cu privire la cazurile mai deosebite. Face lucrul ăsta în mod gratuit.

A încerca să vorbești despre medicul Valeriu Marcu presupune și asumarea riscului de a prezenta trunchiat activitatea și biografia lui, ceea ce ar fi o nedreptate. Pe de altă parte, spațiul și timpul sunt limitate și trebuie să ne rezumăm la a spune că acest om a redat speranță, ba chiar viață multor oameni atunci când puțini se încumetau să dea un prognostic optimist. A acceptat cu greu, de fapt după o chibzuință temeinică, să vină să-l cunoaștem. Omul care a tăiat în carne vie are emoții să se întâlnească cu oamenii care-l apreciază.

Sâmbătă, 24 ianuarie 2015, ora 11.00, domnul doctor Valeriu MARCU vine să îl cunoaștem. Aveți ocazia să îl priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.

La finalul ediției vă propunem o horă a unirii, în care să ne prindem toți cei prezenți,

marcând momentul istoric al Unirii Principatelor Române.

Marcu Valeriu, biografie

P.: Med. primar O.R.L.; N.:Arad, jud. Arad, 25.02.1940

1954-56 Şc. Medie Mixtă de 10 ani Hunedoara

1956-62 Fac. de Med. Generală Timişoara

1975 Curs de perfecţionare în chirurgia laringiană Centrul Med. de Fono+Audologie şi Chirurgie funcţională ORL Bucureşti

1991 Examen de primariat ORL

1993 Bursă prin Comunitatea Europeană la Institutul Bordet, Secţia de Chirurgie Cervico facială din Bruxelles

1998 Dr. în şt. med. UMF „I. Haţieganu” Cluj-Napoca

1962-66 Med. med. generală adulţi, Circa sanitară Lunca Cernii, jud. Hunedoara, zonă fără curent electric şi cu cea mai apropiată staţie de autobuz la 12 km, formată din 13 sate şi cătune unele greu accesibile, iar urgenţele pt. Spit. din Haţeg erau transportate între 12 şi 20 de km cu căruţa sau călare până la locul accesibil ambulanţei;

1966-67 Med. med. generală, Circa sanitară urbană 1, Hunedoara

1967-70 Med. secundar ORL Clinica Colţea Bucureşti

1970-87 Med. specialist ORL Secţia ORL Spit. Mun. Hunedoara

1987-2010 Med. specialist ORL/Med. primar ORL/Şef secţie ORL Spit. Jud. Deva; Colab. cu Instit. Oncologic Cluj-Napoca: o parte din cazuistica diagnosticată cu cancer la Instit. Oncologic era direcţionată către Secţia ORL a Spitalului din Hunedoara pt. intervenţie chirurgicală; part. la numeroase congrese şi conferinţe; PD.: A introdus în premieră chirurgia laringiană în cancerul de laringe şi chirurgia cervico facială la Hunedoara (1970) şi Deva (1987); Pb.: diverse comunicări şi filme cu tehnica chirurgicală folosită în adenopatia laterocervicală fixată;

Premii: Evidenţiat în Munca Medico-Sanitară, insignă conferită de Ministerul Sănătăţii (1980), Diplomă de excelenţă Coleg. Jud. al Med. Hunedoara – Deva (2008), Medalia aniversară „100 de ani de la Înfiinţarea Soc. Române de ORL” din partea Soc. Române de ORL şi chirurgie cervico facială (2008), Diplomă de excelenţă Spit Jud. Deva (2010); M.: Soc. Română de ORL şi Chirurgie cervico facială; H.: pian, muzică; L.: germană.

Despre proiectul „Premianții fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Probabil vă întrebați cine sunt acești premianți și de ce nu au premii. Ei sunt oamenii de lângă noi pe care toți îi văd și nimeni nu-i „ascultă”. Tăcuți duc România mai departe. Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor fără ca ei să fie cunoscuți. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi. Nu vor premii, nu au primit, nu știu că munca lor e prețuită de ceilalți și de aceea trebuie să le spunem asta.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi necunoscuţilor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invit să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.