Jurnalul tatălui (4)

„E pentru prima oară când văd un program la televizor în culori, aproape în fiecare seară când e un film bun sunt invitat de familia Marin.

Nu m-am întâlnit încă cu scorpionul şi nu am văzut încă şacal, dar timpul nu-i trecut.

Ziua de azi a trecut ca toate zilele, lucrez în fermă, iar şeful fermei mi-a promis că mă va ajuta să pot face ca şi aici, la Birganam, într- zonă semideşertică, să pot cultiva legume care e marea mea pasiune şi sper să pot realiza acest lucru.

Mâncarea pe care o găteşte Glodean e foarte bună pentru zona geografică unde ne aflăm. Azi am găsit o monedă Libiană veche de pe vremea regelui, mare mi-a fost bucuria, de fapt voi ştiţi şi îmi cunoaşteţi pasiunile. Mustaţa pe care mi-am lăsat-o din ziua sosirii aici creşte pe zi ce trece şi eu aştept prima ocazie când voi putea face poză, vă voi trimite şi vouă”.

16 octombrie 1979

„Azi, 17 octombrie 1979, a fost o zi grea, am muncit mult şi nu am avut timp liber prea mult şi tot azi am făcut cunoştinţă cu mult temutul scorpion pe care mi l-a arătat vecinul meu, nenea Marin. Aici temperatura e foarte ridicată pentru anotimpul toamna”.

17 octombrie 1979

„Azi, 18 octombrie 1979, am fost invitat la familia Bonţea la onomastică a fost foarte frumos şi s-a terminat pela 1-2 noaptea, tot azi a venit din concediu (nu am putut descifra numele de familie)… Ion, cu care am avut un contact cam dur, dar a trecut cu bine, în schimb azi am primit cadou din partea lui o şapcă, care mă va apăra de soarele puternic al Africii de Nord şi de care aveam mare nevoie ţinând seama că a sta descoperit la cap constituie un mare risc şi curaj.

Astăzi, vineri după religia creştină, însă duminică după cea mahomedană, am lucrat numai până la ora 1200 şi aş vrea să spun că România şi Libia au acelaşi fus orar sau o diferenţă de 1 oră, nu ne desparte cu mult de ora României.

Televiziunea în R.A. Libiană e în culori, deasemeni şi în Tunisia, programele le urmăresc la televizorul vecinului Marin care este un om foarte cumsecade. În seara aceasta am văzut filmul „În spatele uşilor închise” şi un program de varietăţi în culori transmis în direct de la Paris de televiziunea din Tunis.

Nucuşor sper că dacă voi fi sănătos când voi veni acasă îţi voi aduce şi un televizor în culori de fabricaţie japoneză. Acum ceasul e 1240 noaptea şi tata te sărută, îţi urează somn uşor şi să fii cuminte, ascultă, te rog, pe mama”.

19 octombrie 1979

Citiți episoadele precedente:

Jurnalul tatălui (1)

Jurnalul tatălui (2)

Jurnalul tatălui (3)