Jurnalul tatălui (5)

Din acest moment am început să descopăr o altă latură a tatălui meu. Măcinat de dor, confruntat cu dileme, dezorientat într-o altă cultură și civilizație, descrie cele mai puternice emoții trăite pe pământ african. Descoperă noi aspecte ale vieții, pe care până atunci le trata cu superficialitate, considerându-le un semn de slăbiciune. Descoperea adevărata slăbiciune punând accentul pe manifestările bărbătești. Plecarea la luptă, la lupta cu viața, l-a făcut să vadă slăbiciunile umane în fața implacabilului.

Fiule, eşti destul de mare să poţi înţelege unele lucruri şi destul de mic ca să poţi înţelege ceea ce e în sufletul meu acum când scriu aceste rânduri şi aş vrea să înţelegi adevărul adevărat care există în toată această poveste. Am credinţa în sufletul meu de soţ şi tată că am făcut tot ceea ce e posibil omeneşte ca viaţa noastră de familie să decurgă normal, frumos şi fără evenimente neplăcute şi regretabile, nu spun că am fost un tată ideal departe de mine gândul acesta, aş vrea să îmi spun gândul care m-a făcut să mă hotărăsc să plec o perioadă atât de lungă de lângă voi.

Acum când deabia am gustat din veninul distanţei de mii de km într-o lume care nu-i a mea şi nu va putea fi vreodată înţeleg mai bine unele lucruri inexplicabile altădată.

Acum înţeleg poate mai bine ca om, ce înseamnă bogăţia şi preţul ei, sărăcia şi frumuseţea ei, acum înţeleg versurile lui Coşbuc unde spune în poezie că „eşti schilav tot” cam aşa cum îmi vine mie acum să spun primului român care vine în ţară

Si-acum dă-mi mâna!

A sunat cornistul de plecare,

Du Oltului din partea mea

O caldă salutare,
Si-ajuns în ţară, eu te rog,

Fă-mi cel din urmă bine;

Pământul ţării să-l săruţi

Şi pentru mine!

N-ai să poţi înţelege frumuseţea şi dulceaţa acestor versuri, decât atunci când vei fi pe un pământ care nu-i al strămoşilor tăi.

*Tată îţi mulţumesc că poezia de mai sus tu ai fost primul care m-ai învăţat să o înţeleg încă de pe vremea când eram copil şi mâncam pâinea caldă din palma ta muncită şi care a făcut ca nu o dată să mă aducă chiar şi pe drumul cel bun.

Dragii mei din România, şi în special mă adresez ţie Fana, eu acum am timp foarte mult, chiar prea mult, numai pentru a gândi static inactiv intelectual (activ numai fizic) şi mă gândesc la voi, mă gândesc la familia noastră, încerc seară de seară să reconstitui trecutul căsătoriei noastre.

Oare nu am avut o căsătorie reuşită?

Oare nu avem un copil reuşit?

Oare ne lipsea ceva?

Cred că aici e o problemă şi anume ce ne lipsea?

Acest lucru mi-l repet seară de seară şi încerc să-i dau un răspuns convins că nu-i greşit, da, Fana, cu siguranţă că după cei 11 ani de căsătorie ne lipsea ceva, nu reuşisem să înţelegem nişte lucruri şi era nevoie de o verificare, aspră verificare şi doresc să te ţin cât mai departe de aceste greutăţi de unele de aici să nu le cunoşti,  asta din cauză că poate eu le merit însă tu nu.

Poate că nu trebuia să primesc să vin aici sau, aşa cum am mai spus, mi se cuvine acest sacrificiu, e un drept al meu, al vieţii mele, oricum voi suferi o mare schimbare în viaţa mea. Acum, însă, te rog ceva, fii bună aşa cum dealtfel te caracterizezi tu şi fă în aşa fel ca fiul nostru să nu sufere din lipsa mea, te rog foarte frumos ţine-mi locul tot aşa de bine cum îi eşti şi mamă şi dacă într-adevăr există Dumnezeu va face ca după cei 2 ani să vă revăd şi să ne putem duce viaţa înainte câte zile vom avea.

Nu poţi conta în aceşti doi ani pe mine cu nimic, odată ajuns aici mă poţi vedea ori mort ori la sfârşitul contractului, aşa că înarmează-te cu răbdare şi nu dispera, pânâ acum nu e nimic pierdut iar în cazul că totuşi va fi ceva, fii sigură că te voi înştiinţa”.

20 octombrie 1979

21, 22 octombrie 1979 nu am făcut nici o însemnare nu pentru că nu aş fi avut ce scrie pentru faptul că am fost foarte obosit după munca din fermă şi nu  mai mi-a ajuns timpul şi pentru acest lucru rog să-mi fie iertată această abatere de la buna mea intenţie, voi căuta ca de acum încolo să nu mai îmi scape nici o zi. Azi am avut prima ocazie de a vedea cum se comportă un scorpion în viaţa lui sălbatică pe câmp, la prima vedere pare o insectă inofensivă, dar când te gândeşti că înţepătura lui e mortală în interval de 3 ore se zbârleşte pielea pe tine de groază şi mai ales la gândul că fără să vrei ai putea călca la el şi să-ţi fie fatal.

Am să mă ocup în mod special de acest periculos duşman, când voi primi primul salariu voi cumpăra un aparat de fotografiat în care voi face poze (diapozitive) pe cât va fi posibil cu aspecte din viaţa, comportarea lui pentru că la noi în ţară e foarte puţin cunoscut acest periculos scorpion şi ca Dănuţ să cunoască şi el duşmanul numărul unu al Africii. Scorpionii sunt de mai multe specii, de culoare gălbui-roşcat, care se poate confunda foarte uşor cu solul african, verzui-gălbui care se poate confunda foarte uşor cu vegetaţia africană, şi negru care se spune că e şi cel mai agresiv şi veninos.

Cu altă ocazie voi vorbi iar despre scorpion şi despre alte animale, de exemplu şacalul pe care încă nu l-am văzut, dar ocazia nu e pierdută, deoarece ferma se află la 100 km de Tripoli, într-o zonă semideşertică unde creşte numai nişte mărăcini şi o verdeaţă specifică deşertului.

Ce este deşertul? Vă voi spune că este o întindere de sute şi sute de kilometri pe care ochiul nu o poate acoperi mai ales că se pare că orizontul e ceva mai mic aici decât la noi şi care în mersul maşinii ai impresia că aici se sfârşeşte pământul sau că aici începe pământul, că nu e decât nisip şi numai nisip cât vezi cu ochii, nisipul de culoare roşie îţi dă impresia că aici cândva a fost un incendiu care a ars scoarţa terestră pe toată adâncimea ei distrugând totul, dar nu e aşa deoarece ceea ce există aici e produsul unui proces de ardere pe parcursul a mii şi mii de ani şi despre acest lucru voi mai scrie în însemnările mele. Și voi reveni şi despre mister Glodean, familia Marin şi despre toţi ceilalţi colegi de fermă.

Aş vrea să spun că din zi în zi mă obişnuiesc cu munca brută şi deosebit de grea în condiţii deosebite faţă de ţara noastră. Mâine voi merge la Tripoli să-mi rezolv unele probleme legate de munca mea în Libia şi să-mi cheltui primii 30 de dinari”.

21 octombrie 1979

Jurnalul tatălui (4)

Jurnalul tatălui (3)

Jurnalul tatălui (2)

Jurnalul tatălui (1)