Interviuri pe Facebook: Dialog cu nevastă-mea

Trecând prin living, în drum spre baie, am descoperit-o pe Adina, nevastă-mea, la laptopul ei. Se dădea pe internet. Atunci mi-am zis să o intervievez. Să discut cu ea şi să public. O discuţie fără scop, fără obiectiv anume. Ce a ieşit!? Iată…
– Ce faci fată?
– Ce să fac? Mă uit la ştiri.
– Ăsta e un răspuns ca să scapi de mine.
– Ştii că nu vreau să scap de tine! Dar, de asemenea, ştii foarte bine că răspund punctual la întrebări.
– Dai răspunsuri după manual, aşa-mi trebuie dacă am zis că vreau interviu cu tine.
– Pai ce e scris, scris ramane. :p
– Deci, eşti o prefăcută!
– Deci, asta crezi tu?!!
– Încercam o concluzie. Eşti sau nu!?
– Nu-s!
– Crezi că oamenii dau alte răspunsuri în public decât atunci când cred că nu ştie nimeni ce le trece prin minţi?
– Clar cred asta! Dar nu e cazul la mine. Eu cam prea dau răspunsuri sincere.
– Ce să zici şi tu acum!?… :))
– Păi, ce sa zic! Spun ce cred. Of, cum nu te crede nimeni, nici măcar soţul, jumătatea , cum ar veni!
– Te cred, fată, dar… mda… Te-ai visat vreodată o divă!?
– Doar Zână!
– Taci, că te aude lumea şi te crede apoi. Îţi place să bei!?
– Bineînţeles. Te referi la cei 2 litri optimi de lichide pe zi?
– Eu mă refer la ce vrei tu, draga mea. Cum altfel!?
– Păi, prefer apa minerală, berea cu lămâie vara şi-n restul anului, vinul roşu fiert.
– E adevărat că pentru curaj ţi s-a administrat la un examen un păhărel cu vin!?
– Chiar două! Şi nu mici!! Era vorba de vinul ăla dulce amestecat cu suc. Vinifruct îi spunea. Apoi m-am dus la examenul de matematică relaxată. Habar nu am dacă miroseam a alcool. Nu mi-am pus problema asta decât după mulţi ani. Cert este că am obţinut o notă mare. Efectiv, mă simţeam… inspirată.
– Un păhărel să învingem teama. Înseamnă eşti îngăduitoare cu “consumatorii”!?
– Îngăduitoare cu viciile umane în general. De ce să judec plăcerile oamenilor??? Judec minciuna şi ipocrizia. Cred şi sper că doar acolo sunt intolerantă.
– Ăsta e un răspuns de pe google!? Auzi, fată, ce amintire din copilărie este pregnantă pentru tine!?
– Ce e ăla google?… Păi, una în care eram închisă cu prietenul meu din copilărie, Marius, în casă ca să nu vină Miliţia să ne ia. Că noi am aruncat cu pietre în apă. Dar, respectivele pietre au deviat în nişte nevinovaţi puişori de găină, care au devenit victimele noastre. Culmea, doamna cu puii a văzut totul de pe geam şi a chemat… Miliţia. A declarat că i-am omorât 10 pui. Nici măcar ăia nu ne-au crezut în stare de asemenea performanţă (să ţintim 10 pui din 2 lovituri).
– Ce te enervează la mine (ai grijă ce spui!…)!?
– Mă enervează că te enervezi repede. În rest eşti bunuţ. Aproape cuminţel! Că nu prea îţi faci patul nu mă deranjează. Aaaaa… când comentezi prea mult şi eşti prea sfătos mă mai enervează (puţin).
– Vrei să spui că nici măcar eu nu sunt perfect!?
– Pentru tine s-a inventat termenul „aproape perfect”!
– Ce-i lipseşte lumii să fie mai bună!?
– Mie îmi pare bună lumea aşa cum este! De ce să fie mai bună decât este deja?? Poate, totuşi, nu ne-ar strica, nouă tuturor, să fim mai indulgenţi unul cu altul. Să ne privim cu îngăduinţă greşelile (inevitabile), să nu ne descărcăm nemulţumirile acumulate exact pe persoanele apropiate. Nu cred într-o bunătate universală în care unii dau şi altii doar stau şi primesc.
– Ţi s-a spus vreodată că ai aer de piţipoancă!?
– Da. Tu mi-ai spus asta.
– Când!?
– Când mă aranjez eu frumos!… Şi mă uit ca fetele în oglindă.
– Mda… Auzi, ce te-a marcat profund în viaţa asta!?
– De departe căzătura lui Adrian cu bicicleta a fost cea mai marcantă întâmplare din viaţa mea. Chiar dacă am văzut, prin natura meseriei mele, multe întâmplări tragice, ceea ce mi-a schimbat total sistemul de valori a fost ceea ce s-a întâmplat în 24 august 2012. De atunci mă afecteaza foarte puţin răutăţile din jur, stricăciunile cotidiene inerente şi apreciez maxim sănătatea mea şi a celor dragi mie.
– Ce crezi că îmi doresc de la tine!?
– Să nu mă îndoiesc de tine şi, dacă se poate, să nu te cicălesc şi să nu te întreb la telefon unde eşti. Cred că intuiesc şi ştiu destul de bine dorinţele tale.
– Dar tu cei vrei de la mine!?
– Uf… destul de multe. Deci, să nu fii nervos… niciodată, să nu te schimbi şi să fii îngăduitor cu dorinţele mele.
– Uneori am impresia că iubeşti mai mult câinele decât pe mine. :))
– Mie, uneori, îmi laşi impresia că eşti gelos pe căţel… Şi iubirea pentru el este diferită de iubirea pe care o am pentru tine. Deci, vă iubesc diferit pe amândoi.
– Bine că eşti tu deşteaptă!… Fată, îţi spun că ţi-aş spune că te pup, dar suntem în public… Te pup, pa, pa!
– Si eu te pup, chiar daca ne vede lumea! Fată, te pup!:)