COPERTA copy

Omul care vrea să facă un spital pentru copii, la PREMIANȚII FĂRĂ PREMII (audio)

Campania PREMIANȚII FĂRĂ PREMII își reia cursul firesc și revine cu o nouă propunere, cu un nou nume în demersual de redescoperire a spațiului public ca liant în jurul oamenilor valoroși. Pentru următoarea ediție vă invităm să cunoaștem un tânăr din București, care a pornit o campanie prin care vrea să construiască un spital ultramodern pentru copiii bolnavi de cancer. Aproximativ 80 de milioane de lei costă proiectul, iar Alex Zamfir vrea să strângă acești bani de la români, prin donații și sponsorizări private. Cere câte un leu de la noi, de la fiecare dintre noi, o dată la nouă luni timp de trei ani pentru a pune pe picioare un loc unde viața să fie ajutată să rămână în trupurile firave mistuite de o boală nemiloasă. M-am întâlnit cu Alex, am vorbit cu el despre proiectul său și el echipei din care face parte. Redau mai jos întrebările și răspunsurile pentru a vă edifica în legătură cu acest om și proiectul său de suflet.

– Cum s-a născut ideea acestui spital?

– S-a născut… Până să fie ideea spitalului a fost ideea de a ajuta un alt băiețel, a cărui mamă mi-a scris, undeva prin luna noiembrie, despre cazul băiețelului ei de trei ani și jumătate, care suferea de tetrapareză spastică, și încă mai suferă, și m-a rugat dacă pot pot să-i dau un share pe facebook și am zis că nu cred c-o să ajute foarte mult share-ul ăsta și că pot să încerc să fac mai mult decât atât. Astfel mi-a venit ideea să lansez campania „Dă-mi un leu pentru Tudor!”. El mai avea nevoie de 120.000 de lei, din cei 70.000 de euro pe care trebuia să-i strângă pentru a se opera în Turcia, și am lansat această campanie, în trei săptămâni nu am strâns 120.000, am strâns 135.000 lei, astfel încât nu doar Tudor a plecat în Turcia, s-a și operat, a stat în ghips, între timp și-a scos ghipsul, acum e OK, ci și un at băiețel, Dani, cu cei 15.000 de lei strânși în plus, a ajuns și el în Turcia, unde i s-a pus un diagnostic mult mai exact. Având succes cu ceastă campanie, m-am gândit că poate aș putea să încerc să fac mai multe, am vorbit cu un prieten doctor, l-am întrebat dacă i se pare o idee bună să încercăm să construim un spital pentru copii, el m-a întrebat dacă știu în ce mă bag, eu i-am spus că habar nu am, a spus „OK, atunci mă bag și eu” și așa s-a născut ideea proiectului. Apoi am început să lucrez cu o echipă de arhitecți care au mai făcut spitale în România, ca să ajungem la un buget și am ajuns la această sumă de 80 de milioane de lei, care înseamnă construcția… achiziționarea terenului, construcția spitalului, dotarea lui la nivel de secol XXI, urmând ca, după aceea, tot ONG-ul pe care îl avem în curs de înființare să opereze, pentru ca acest proiect să nu fie un spital pentru profit, ci doar un spital pentru ajutorarea oamenilor, a copiilor.

– Cum vezi desfășurarea activității acolo, va fi introdus în circuitul public, va fi un spital privat, cu adresabilitate scăzută, numai pentru potentații zilei!?

– Nu așa ne propunem noi. Pentru că vorbim de oncologie, vorbim și de costuri foarte mari, tratamentele oncologice costă foarte mult, și așa cum business plan-ul, deși el nu va fi un business, cum l-am gândit noi, este în felul următor: pe de o parte, vor fi oameni care vor plăti tratamentele pentru copiii lor, la aceleași standarde ca afară, dar la costuri mult mai mici, pentru că, unu, noi nu urmărim profitul prin acest proiect și, doi, este vorba de România și mâna de lucru ar trebui să fie mai ieftină, iar pe de altă parte urmărim în continuare să strângem donații și sponsorizări, astfel încât, pe de o parte, să putem să subvenționăm o parte cât mai mare din aceste tratamente pentru toți copiii, dar, mai ales, pentru copiii ai căror părinți, fie că le spunem că tratamentul este 100.000 de euro sau 2.000 de euro, pentru ei este la fel de mare suma, pentru că, pur și simplu, nu au de unde să facă rost de ea. Și atunci, pentru acești copii trebuie să găsim o soluție să putem să-i tratăm, nu putem să îi lăsăm să moară doar pentru că părinții lor nu au bani.

– De unde veți face rost de fondurile necesare?

– Din donații și sponsorizări.

– Nu veți intra în contract cu Casa de Sănătate!?

– Ba da, ba da. Eu nu sunt un specialist în domeniu medical, am înțeles, totuși, că decontările pe care le face Case sunt mult mai mici în raport cu costurile reale ale unui tratament oncologic.

– V-am întrebat pentru a fi foarte clar dacă veți intra sau nu în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

– Intrăm, pentru că, așa după cum vedem noi lucrurile, banii de la Casă sunt un drept al părinților, ei cotizează prin taxele pe care le plătesc și atunci mi se pare normal ca atunci când au nevoie pentru copiii lor să poată să beneficieze de acești bani.

– Cam în cât… în ce orizont de timp ați preconizat materializarea proiectului?

– Noi ne-am propus s-o luăm invers. Construcția propriu-zisă a spitalului durează undeva la doi ani, în caz că totul merge șnur. Pentru că nimeni nu și-a mai propus să strângă o asemenea sumă de bani în felul în care ne-am propus noi s-o strângem, respectiv doar din donații și sponsorizări private, noi am spus că ne propunem să-i strângem în trei ani. Sperăm să-i strângem mai repede, dar nu avem vreun alt model la care să ne raportăm. Speranța noastră este ca undeva în patru și cinci ani să avem și spitalul construit.

– Calculul matematic dă o diferență. Cereți un leu de la fiecare român, în medie suntem undeva la 19-20 de milioane de români, diferența până la 80 de milioane de lei, de unde?

– Când am lansat proiectul am scris că vrem un leu de la fiecare român care trăiește în România la nouă luni, de fapt. Ceea ce înseamnă că trei ani… am împărțit cei trei ani la patru, adică patru perioade de nouă luni și am spus că, dacă fiecare român ne dă câte un leu la nouă luni, adică patru lei în total, avem cei 80 de milioane de lei. În aceeași măsură, vreau să spun că avem oameni care au donat un leu, sunt oameni, pe care nu-i cunoaștem, și care au donat 1.000 de lei, dar mai mult decât atât, sunt români din afară care și-au setat plățile curente pentru a contribui și ei la acest spital și probabil că, realist vorbind…

– …adică, practic vorbind, acum am făcut calculul, dumnevoastră cereți 11 bani pe lună de la fiecare român.

– Nu am făcut acest calcul, dar da. Noi am spus că ce ne dorim este ca… măruntul pe care îl iei de la pâine, de la… habar n-am , plata utilităților, de la țigări, de la minimarket, să nu-l mai arunci într-un buzunar sau într-un bol acasă, că să-l pui într-un loc și, când se strânge o sumă mai mare, să ni-l donezi nouă, pentru că oricum uiți de acei bani. Cu toți oamenii cu care am vorbit au tot felul de mărunt pe care îl găsesc după multă vreme, în tot felul de monede de 10 bani, 50 de bani, să-i pună undeva bine, să aibă grijă de ei și când se strânge o sumă mai mare să îi doneze acestui proiect.

– Cum veți atrage personalul medical?

– Prin…

– Cum îl veți recruta, cum îl veți salariza, care sunt condițiile pe care intenționați să le oferiți acolo, pentru că, mă gândesc, doriți să oferiți servicii medicale peste standard!?

– Sigur. Tocmai de aceea spuneam că nu avem cum să facem un spital socia, el va avea costuri, pot să vă spun în mare cum se întâmplă lucrurile acestea pentru că nu am niciun fel de pregătire medicală, eu sunt responsabil în acest proiect de promovarea lui și de strângerea de fonduri, dar ceea ce ne propunem este ca, încercând și construind acest spital care va fi unic în România și oferind niște salarii competitive, să putem să atragem personal de cea mai bună calitate. Mai mult decât atât, doi dintre oamenii care au pornit acest proiect lucrează în domeniul medical și, prin contactele lor, ne-au spus că sunt doctori români plecați afară, unul dintre ei a terminat chiar Oxford-ul, doctori care și-au arătat disponibilitatea să vină în România o lună pe an, o săptămână pe an, să opereze gratuit la acest spital. Deci, nu am dubii că, odată construit spitalul, vom reuși să atragem foarte mulți specialiști aici, mai ales că vor fi unii care vor veni să lucreze „pro bono”, dar vor fi și cei care vor sta zi de zi acolo, cărora ne propunem să le oferim niște salarii atractive.

– Ați avut… ați fost suspectați că intenționați să folosiți banii în alte scopuri, că-i furați, îi băgați în buzunare!?

– În mai puțin de 48 de ore de la lansarea proiectului am fost făcuți infractori, hoți și așa mai departe. De atunci încolo, pe diferite rețele de socializare, pe internet, asta ni se sune, că suntem niște oameni care au găsit o schemă de îmbogățire, răspunsul nostru este că nu suntem niște hoți, oricât de ciudat pare într-o Românie în care se întâmplă foarte multe lucruri în neregulă, suntem niște oameni care chiar ne dorim să construim acest spital, oricât de ciudat pare pentru oameni înțelegem că sunt foarte mulți circumspecți care nu cred în proiectul nostru, ceea ce îi rugăm pe oamenii aceștia este să stea pe lângă proiect, să vadă lucrurile pe care le facem și suntem convinși că, mai devreme sau mai târziu, toți se vor convinge de adevărul spuselor noastre.

– Care este garanția pe care o aduceți în fața scepticilor?

– Momentan, personal, singura garanție pe care pot s-o aduc este dată de celelalte proiecte făcute anul trecut, în care am încercat să fac niște evenimente pentru ajutorarea unor copii, le-am făcut, am strâns bani și, după aceea, am dovedit cu acte că toți banii strânși i-am donat copiilor respectivi, părinți copiilor respectivi pot să stea dovada faptului că am avut cele mai bune intenții și că, nu doar am avut intenții, am și încercat și reușit să-i ajut efectiv și cam atât, în rest…

– Dacă ați coopta, să zicem cu titlu de observator, invitat, nu știu care e titulatura, un reprezentant de la ANAF, unul al Parchetului, să fie în acest comitet de inițiativă!?

– Este o idee la care nu ne-am gândit, dar de asta ne dorim să atragem cât mai mulți oameni în proiect, ca să vină cu idei, este o idee foarte bună…

– Mă gândesc că ar prezenta o garanție mai mare…

– Sigur!

– …pentru cei care pun sub semnul întrebării.

– Sigur!

– Lucrați la o agenție de publicitate, v-ați gândit că acest proiect ar putea să aducă notorietate și agenției la care lucrați!?

– N-am… n-am gândit… nu ăsta a fost motivul pentru care am pornit proiectul, dar este un proiect cu care mă mândresc personal, partenerul meu, Dan Dumitrescu, este unul dintre oamenii alături de care am pornit proiectul, Mircea – colegul nostru din creație – este cel care a gândit logo-ul pentru „1LEU.ORG”. Deci, mi-ar plăcea ca, la un moment dat, lumea când se gândește la Dan, la Alex, la FUNVERTISING, la oricine altcineva să-l asocieze cu acest proiect, mi se pare un lucru cu care mă mândresc și care sper să aducă cât mai multă notorietate tuturor celor implicați, nu doar nouă.

– Cum răspund oamenii la aceste proiecte. Spuneți că ați început proiectul, practic, de la un caz social, ați prezentat, probabil, un caz disperat, un om bolnav, un copil bolnav, oamenii răspund mai ușor în astfel de situații, vede copilul, vede bolnavul, credeți că răspunsul va fi același în cazul de față?

– Paradoxal, poate, cred… nu cred că cea mai mare problemă a noastră este strângerea banilor, cred că patru lei de la fiecare român sau un leu poate să dea oricine, chiar zicea unul dintre noi la un moment dat că și un cerșetor, dacă știi cum să-i pui problema, s-ar putea să doneze un leu din ce a primit el într-o zi. Și dacă sunt oameni care, într-adevăr, nu-și permit să dea un leu pentru acest proiect, noi înțelegem și nu… nu ne băgăm în niciun fel peste ei. Nu cred că problema este strângerea banilor, chiar dacă este o sumă foarte mare. Alte două mari provocări avem noi, unu – cum îi facem pe oameni să creadă în proiectul nostru și să nu spună că este o mare păcăleală – și doi – cum reușim în toată această perioadă lungă să ținem treaz interesul oamenilor pentru acest proiect, pentru că odată ce auzi de proiectul ăsta partea a doua este să îți câștigăm încrederea, pentru că la un moment sau altul, sigur vei vrea să donezi și tu. Cum spuneam, de un leu se poate despărți oricine, așa că nu… cred că dacă reușim să facem aceste lucruri suma se poate strânge într-un final.

– Dacă ați primi o ofertă din partea unei autorități, să vă pună la dispoziție o clădire neterminată, pe care s-o transformați în acest spital, ați ține morțiș să faceți acest spital în București sau și în orice altă localitate din țară?

– Așa cum am gândit noi proiectul, vrem să-l facem lângă București și, mai mult decât atât, așa cum am comunicat oamenilor și se pare că au reacționat foarte bine la acest lucru, le-am spus că în prima fază, care înseamnă strângerea de fonduri, nu vrem în niciun fel să implicăm Statul român, pentru că.. nu pentru că nu vrem să facem un proiect în ciudă Statului român sau să arătăm că suntem noi mai deștepți, pentru că nu suntem, ci pentru că ni se pare că Statul român are multe alte probleme de rezolvat și că ar trebui să se concentreze pe alea și că spitalul ăsta putem să-l facem noi, românii, din banii noștri și că, până la urmă, ar fi un exemplu, sper să fie un exemplu pentru mulți alți oameni care se tem să înceapă un proiect, pentru că li se pare că este prea greu de realizat și reușita acestui proiect și construcția acestui spital să fie un exemplu pentru ei.

– O problemă a Statului român, da, poate fi rezolvată și în modul ăsta, o clădire pe care Statul nu-și permite să o mai finalizeze, dar care se pretează, poate să… predată acestui proiect, poate să degreveze Statul, pe de o parte, de niște cheltuieli, și pe dumneavoastră, de asemenea, să vă ajute, să vă scutească de niște cheltuieli privind ridicarea acelei clădiri.

– Așa este. Probabil că sunt multe alte proiecte ca ale noastre care au nevoie de o clădire de la Stat, deci, dacă Statul dispune de astfel de clădiri, îl invităm să le doneze sau să le concesioneze lor, noi încercăm și suntem siguri c-o să reușim să facem doar din donații si sponsorizări private.

– Cum vedeți atitudinea civică în România, funcționează sau este mai mult o materializare a catharsisului, de validare în fața propriei conștiințe, adică, dau un leu să par mai bun decât sunt în realitate!?

– Un prieten care lucrează de multă vreme în domeniul organizațiilor nonguvernamentale mi-a spus un lucru la care nu m-am gândit până acum și cu care sunt de acord și anume că românii nu donează pentru că nimeni nu le cere și cred acest lucru. Cred că dacă am ști cum să le cerem românilor și să le povestim de ce este nevoie de un leu, de cinci sau de șapte pentru proiectul acesta sau pentru alte proiecte, cred că ar fi dispus să facă acest lucru, doar că, din păcate, cred că nu știm să facem ca societate partea de charity, să-i spunem, și ăsta este un lucru la care vrem să lucrăm. Partea frumoasă, așa cum vedem noi proiectul nostru este că nu contează dacă românul are sau nu vocație de donator, pentru că un leu are oricine, iar revenind la întrebare, și dacă vor fi oameni care vor dona un leu doar ca să doarmă ei mai bine noaptea, pentru noi leul ăla este foarte important. Cred, însă, că ceea ce ne propunem noi este să le demonstrăm că, de fapt, fiecare leu din cele 80 de milioane de lei pe care trebuie să-i strângem este o cărămidă mică la temelia acestui proiect și că, dacă fiecare ar dona, spitalul s-ar face mult mai repede, pentru că, din păcate, nu mai contează de ce nu există un astfel de loc în care copiii români sau toți copiii români bolnavi de cancer să se trateze și de ce este nevoie să plece în străinătate, realitatea este că el nu există și că ar fi trebuit construit ieri. Atunci, cu cât vom convinge mai mult oamenii să doneze și cu cât ei vor dona mai repede cu atât vom putea să construim spitalul mai repede.

– Care va fi capacitatea acestui spital!?

– 50 de paturi pentru pacienți, care înseamnă paturi atât în partea de terapie intensivă, cât și paturi în rezervă, două săli de operații, secție de radioterapie și de chimioterapie, secție de transplant medular, laborator propriu, cabinete ale doctorilor care au nevoie să facă acolo consultații și, foarte important pentru noi, spații atât exterioare cât și interioare pentru locuri de joacă.

– Practic, ce personal va lucra acolo, medical și auxiliar, ați făcut un calcul?

– Nu pot să vă spun acum, pentru că este un calcul făcut atunci când am făcut bugetarea, dar nu am făcut și bugetarea în ceea ce înseamnă cheltuielile operaționale. Noi ne-am propus să-l construim, e oricum o sumă foarte mare, odată ce ne apucăm de construirea lui vom trece și la elaborarea business-plan-ului pentru operarea spitalului.

– O ultimă întrebare, vă rog frumos. Spuneați despre partenerii dumneavoastră care și-au manifestat dorința de a opera gratuit o săptămână pe an sau o anumită perioadă, poate că ar da un impuls dacă acești prieteni ar veni, într-un parteneriat cu spitale din România, să opereze deja gratuit, iar operațiile respective să fie mediatizate, ca un vector de imagine pentru campanie, ce spuneți!?

– Așa este, de acord cu dumneavoastră, noi încercăm să promovăm cât putem noi de mult proiectul nostru. Sunt convins că, dacă există oameni care să-i convingă să vină în alte spitale să opereze și le dau motive suficient de bune, acești doctori vor veni, pentru că ei nu vin pentru că sunt prieteni cu unul sau cu altul, ci pentru că văd un proiect în care merită să se implice. Deci, aici nu pot decât să-i invit pe alți oameni din domeniul medical sau din societate, care au astfel de idei, să se ducă către doctori, și nu numai către doctori, cred că oamenii profesioniști din România vor să se implice, să ajute țara asta. Trebuie doar ca cineva să le-o ceară.

– De ce ați acceptat invitația la campania „Premianții fără premii”?

– E cea mai grea întrebare asta, pentru că nu m-am gândit la ea. Ăăă… mi-a plăcut ideea că nu există premii, mi s-a părut atractiv pur și simplu prin numele ei și… ăăă… mi-a plăcut că există o astfel de inițiativă în România și că există oameni care caută să-i scoată în… la lumină pe românii care încearcă să facă lucruri bune, indiferent… care au idei bune, indiferent că ele se materializează sau nu, ăăă… și pentru că m-am simțit foarte onorat.

– Vă mulțumesc frumos.

– Și eu.

Este vorba, așadar, despre un român cu suflet mare, despre un om care vrea să fie util altor oameni, despre un reper care vrea să demonstreze că atunci când vrei poți să reușești. Pentru exemplul puternic oferit, vă propunem să ne întâlnim cu acest om să-i spunem asta, că e minunat, că suntem mândri de el și că-l susținem, fie chiar și moral, în ceea ce face. Sâmbătă, 18 aprilie 2015, ora 11.00, domnul Alex Zamfir vine să-l cunoaștem. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.

Despre proiectul „Premianții fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Probabil vă întrebați cine sunt acești premianți și de ce nu au premii. Ei sunt oamenii de lângă noi pe care toți îi văd și nimeni nu-i „ascultă”. Tăcuți duc România mai departe. Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor fără ca ei să fie cunoscuți. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi. Nu vor premii, nu au primit, nu știu că munca lor e prețuită de ceilalți și de aceea trebuie să le spunem asta.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi necunoscuţilor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invit să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.