20150501_102519

Un întâi de mai cu oameni

De dimineață m-am trezit destul de buimac. Urma să fie o zi plină și nu ascund faptul că îmi doream din tot sufletul să fie una care să ne bucure sufletele. Am decis să mergem de 1 Mai la oamenii care sunt mai departe de zonele urbane, nu neapărat ca distanță în spațiu, cât mai degrabă ca distanță în timp. „ÎNTÂI MAI aproape de oameni”, așa am zis noi acțiunii prin care urma să ne deplasăm în satul Cutin pentru a evalua starea de sănătate a populației de acolo. Din informațiile noastre reieșea că nu a mai fost medic la mâna aia de oameni  de vreo 10-15 ani de zile. „Hai să fim altfel”, așa ne-am spus când am decis programul zilei libere. Ușor de zis, dar, vedeți voi, greu de făcut.

Prima dată am vorbit cu Ovidiu Manoilescu, Ovimano, i-am spus despre proiectul n20150501_102556ăstrușnic și a zis „gata, mă bag și eu, susțin din toată inima acțiunea asta”. A început discuții despre titlu, ne-am decis în cele din urmă la cel menționat anterior. A venit vorba că avem nevoie de masă, de scaune. ”Aduc eu”, a zis Ovimano. Am vorbit cu Diana și Robert, de la farmaciile REVITALIA, le-am prezentat proiectul, că vrem să mergem cu medic, cu asistente medicale, cu tot ce trebuie, pentru a-i consulta pe oamenii din satul Cutin, să vedem în ce stare sunt, cum se simt și dacă putem să-i tratăm cu ceva medicamente. „Nici nu se pune problema, suntem partenerii voștri în această acțiune”. Răspunsul prompt și direct m-a descumpănit puțin.

  • No, Dane, acum să te văd, mi-am zis. Ce să le cer!?

Am pus mâna pe telefon și l-am sunat pe dr. Ovidiu Zamfiroiu, căruia i-am spus că avem nevoie de sprijin voluntar la o acțiuneIMG_3429 organizată de Crucea Roșie din județul Hunedoara.

  • Când va fi treaba asta!?
  • Pe 1 Mai, i-am zis cu inima cât un purice.
  • .. 1 Mai… sunt de tură la Salvamont… Auzi, știi ceva!? O rezolvăm vin cu voi și apoi urc la Pietrele, în Retezat.

Ne-am văzut și am început să punem hârtie ceea ce ne trebuia. Când a început să scrie am crezut că văd negru în fața ochilor. Un pomelnic de medicamente și materiale sanitare care se apropiau, ca sumă, de câteva sute de lei bune. Am trimis necesarul de materiale pe mesaj privat pe facebook la Robert. Parcă nu aveam curaj să îi spun prin telefon. Sunt absolut convins că a simțit și el asta, așa că m-a sunat și mi-a zis că mă va căuta soția lui, Diana, pentru a rezolva absolut totul. Așa a fost.

Cu Marius, Achimoto de la Freebikers Hunedoara, am discutat dacă vor să ajute și ei. Nu are rost să vă mai spun că răspunsul a fost afirmativ. A mers în recunoaștere, a anunțat cu o săptămână înainte că venim, ne-am calibrat forțele pe baza a ceea ce el a constatat acolo.

Cam așa a fost până în urmă cu câteva zile. De dimineață, buimac cum v-am zis, m-a trezit am făcut ultimele pregătiri și la ora 8,30 ne-am întâlnit cu toții. La ora nouă fix, cu doctorul în frunte, cu două asistente, cu medicamentele și materialele necesare, cu aparat EKG mobil de la Serviciul de Ambulanță al județului Hunedoara – mulțumim, Vali Filimon! -, cu cățel – că doar nu credeți că Sebi Snautzer putea să lipsească -, am pornit cătinel către Cutin. Odată ajunși la fața locului, am constatat că nu se pre potrivea20150501_103626 socoteala de acasă cu aia din târg, ca de obicei, ploile din ultimele zile a transformat pământul într-un burete, ceea ce ne-a făcut imposibilă amplasarea cortului destinat consultațiilor medicale. Ne-am reorientat rapid și am stabilit cartierul general în Căminul cultural din Cutin. Când am intrat în posesia cheii am reușit să pătrundem înăuntrul lui. Era praf, aer închis, ca într-o încăpere unde nu se intră de obicei. Am pus cu toții umărul la treabă, am aerisit, am măturat, am șters praful, pentru ca oamenii – atât personalul medical, cât și localnicii – să se simtă respectați în timpul consultațiilor.

  • Dacă știam că veniți făceam eu curat, a răsunat în sala căminului vocea bătrânei care avea cheia în păstrare.
  • Păi, nu v-a zis Marius de acum o săptămână că venim!?
  • Ba da, dar nu am crezut, apoi azi e și 1 Mai, nu se lucră, nu m-am gândit că veniți…
  • Lăsați că nu e nimic, a spus cu voce blândă Claudia Necula, măturăm noi.
  • Mergeți și anunțați oamenii să vină să-i vadă medicul, să-i consulte.
  • Am fugit, zise tanti Mărioara, ieșind pe ușă pentru a o lua la picior pe ulița mustind a apă.

Au început consultațiile. În vreo trei ore mai bine de 18 persoane au fost consultate de medic, li s-au verificat parametrii stării de20150501_102519 sănătate. Inimile, trădate de electrocardiograme au fost în general bune, glicemiile erau puțin sărite în sus, iar tensiunile arteriale au fost aproape firești. Am avut câteva cazuri în care oamenii au fost trimiși la ecograf și computer tomograf pentru investigații mai complexe. De asemenea, vreo două inimi obosite de muncile depuse câteva decenii de-a rândul au avut nevoie de puțin tratament.

  • Când a fost ultima dată un medic aici, a întrebat cineva.
  • Aici!? Doamne, nu mă lăsa, a zis o mătușă, de 40 de ani sunt în satul ăsta, dar eu doctor nu am văzut la față pe aici.
  • Aveți glicemia cam mare, spuse medicul.
  • Cât e!?
  • Nu e motiv de îngrijorare.
  • Ce ați mâncat de dimineață, a întrebat-o Adina mea (zic a mea, pentru că a mai fost o Adină).
  • Ei, ce să mânc, pâine cu dulceață, slănină și am băut un ceai cu miere.20150501_102150
  • Am priceput a zis doctorul, zâmbind ușor în colțul gurii.

Afară, Adina cealaltă, măsura tensiunile arteriale și glicemiile. Apare nea Gelu, un om rumen în obraji.

  • Dacă e mare e din cauza dumneavoastră, așa să știți.
  • Poftim!?, zise Adina.
  • Tensiunea, e din cauza voastră a femeilor, așa ne bate nouă inima când vă vedem. Avea tensiune să explodeze, dar nu pregeta să fie șugubăț, să glumească.

La final am mai mers la o doamnă care nu se putea deplasa. Așa că am plecat noi, cu toată echipa la domiciliul dânsei. Ne-am întors să ne luăm mașinile și să plecăm, dar atunci venea către noi una dintre femeile caIMG_3432re au fost la consultații.

  • Să vă opriți și în satul următor, nu la prima, nici la a doua, la a treia casă. Are un gard de lemn cu porți de fier. Sunt doi bătrâni acolo…
  • Ne oprim, cum să nu, am răspuns toți în cor, sincronizați perfect.

Am poposit în satul Dumbrava. Casa a fost ușor de dibuit. De dincolo de gard ne avertizau trei câini mari care doreau să fie fioroși. Cu multă băgare de seamă am deschis poarta și am intrat, dar pregătit în orcie clipă să fug cât mă țin picioarele în caz de pericol. Erau legați bine. Cu ochii roată am străbătut curtea până la ușa casei. Era legată cu o sfoară firavă, semn că proprietarii nu sunt acasă. M-am întors la colegii de convoi pe care îi lăsasem în stradă și i-am informat cu privire la cele descoperite. Eram cu toții ușor dezamăgiți. Când ne pregăteam să ne urcăm în mașini, aud un strigăt din curte. Mă uit mai bine și simt cum mi se înmoaie picioarele. Un bătrân proptit în două bastoane se chinuia să iasă dintr-un grajd, din vale, printre pomi, se apropia silueta unei bătrânici. Sigur că am revenit la ei.

  • De la Crucea Roșie suntem, am fost în satul vecin pentru a-i consulta pe oamenii de acolo, iar o femeie ne-a trimis și la dumneavoastră, îi zic eu bătrânului care mă privea cu greutate.
  • .. niiii… la loc. Oile din spatele lui aproape că îl dădeau jos dacă nu eram atent să îl prind. Au fugit toate în grajdul alăturat. Acolo erau depozitate grăunțele. Dă-le înapoi, că nu pot să fug după ele.

Am mers după oi, le-am băgat la locul lor în saivan. Între timp a apărut și bătrânica. I-am zis din nou cine suntem și care e motivul prezenței noastre acolo.

  • Vreți să vă consulte medicul!?20150501_134925
  • Io știu ce să zic!?
  • Cred că e bine, spun eu.
  • E bine, cum nu.
  • Vă consultă, vă dă medicamente dacă vă trebuie.
  • Păi… noi nu avem bani, cât costă?
  • Nu costă nimic, maică, doar să vreți, că nu vă putem obliga.
  • Vrem, dar să nu ne cereți bani, că nu avem de unde.

Am plecat către poartă să anunț echipa medicală că avem un caz. Poate aș mai fi stat, dar nu le făcea bine să vadă ochii mei scăldați în lacrimi. Nu-i umplea de optimism. Bătrânul abia se mișca. Medicul i-a găsit o placă infectată, a curățat-o și a tratat-o. Au mai fost probleme cu inima, cu multe altele. La plecare ne-a invitat să mergem pe la ei la vară.

Apropo, cei de la Freebikers Hunedoara au avut grijă să nu se piardă tradiția, au încins grătarele, iar toți cei prezenți au gustat din micul tradițional stropit cu bere.

Le mulțumesc tuturor celor care au ales să fie azi „ÎNTÂI MAI aproape de oameni”. Ce m-a rănit a fost faptul că nu ne-au crezut că venim la ei – asta pentru că oamenii sunt tot mai mult mințiți – și faptul că lipsa banilor înseamnă suferință cruntă pentru bătrânii acestei țări. În rest am și un sentiment de preaplin sufletesc, când am văzut câți oameni sunt oameni.