Tudor Gheorghe, la Premianții fără premii

Am bucuria de a anunța o nouă ediție a campaniei noastre, dedicată descoperirii unui nou mod de viață prin redescoperirea valorilor românești. Considerăm că valoarea umană este patrimoniul cel mai de preț al omenirii, iar încercările noastre de a privi oamenii în mod admirativ ca urmare a eforturlor făcute de ei în folosul societății, adică al nostru, al tuturor, reprezintă manifestarea unui mod de conviețuire urmărit și acceptat de cei mai mulți dintre noi. Protagonistul următoarei ediții a campaniei PREMIANȚII FĂRĂ PREMII este un om, un artist, un reper, o bucată din sufletul poporului românesc, maestrul Tudor Gheorghe.

Încercarea de a evidenția argumentele pentru care omului Tudor Gheorghe merită să-i mulțumim prezintă riscul de a trunchia imaginea de ansamblu a acestui fenomen national. Poate că ar fi mai simplu și mai cuprinzător, deopotrivă, să-i spunem numele, care a fost transformat în renume.

Tudor Gheorghe a văzut lumina zilei pe data de 1 august 1945 în comuna Podari din județul Dolj, ca prunc al unei familii de țărani. A crescut primind educație în spiritul valorilor românești, deprinzându-se să-și respecte familia, prietenii, țara și pe Dumnezeu de la cea mai fragedă vârstă. Momentul arestării tatălui său și al încarcerării acestuia ca deținut politic la Aiud a lăsat răni în sufletul adolescentului de atunci, care s-au vindecat greu.

În perioada comunistă, Tudor Gheorghe a susținut concerte, spectacole, în cadrul cărora făcea o dizidență riscantă față de sistemul politic de atunci. Îmi aduc aminte de un spectacol pe care l-a susținut la Teatrul „Ion Vailescu” din Giurgiu. Era într-o toamnă. Sublinia, criticând, modul în care elevii erau așezați pe rândurile din lanul de porumb atunci când erau duși cu forța la muncă patriotică. Critica pervertirea sistemului educational și exploatarea copiilor contra propriilor lor voințe. Lucrurile acestea nu au rămas fără efecte. I s-a interzis să concerteze, maestrul revenind după schimbarea sistemului politic din România în decembrie 1989.

Marin Sorescu, în 1988, spunea așa: „De fiecare dată când îl ascult – și asta se întâmplă des – Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească – populară și cultă – poate mișca munții. (…) Problema mea, inhalând prin toți porii melodia ființei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admirație și mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai ușor să-l pup”.

Cel puțin ultimul sfert de veac de activitate a însemnat un mecenat asumat de maestrul Tudor Gheorghe, încercând să ne facă să nu uităm care ne sunt originile, cine sunem și că este musai să știm încotro ne îndreptăm. A promovat cultura, a lăudat inteligența, a propovăduit frumosul, subliniind că suburbanizarea culturală nu este o soluție, ci dimpotrivă. A militat pentru respectarea valorilor românești, chemându-i pe cei care cred astfel, că avem nevoie de valori autentice, să i se alăture.

Tudor Gheorghe, maestrul, „Neica”, reușește de fiecare dată să umple sălile de spectacole, publicul vine să îl vadă, să se bucure și să simtă că trăiește. La concertele susținute de el simțim că avem speranță, că bucuria încolțește în inimile noastre.

Am luat odată un om în mașină cu mine. De la București până la Pitești. Întâmplarea a făcut să am atunci în cd-player un compact disc cu un album al maestrului Tudor Gheorghe. Nu am vorbit prea mult unul cu altul, lăsând muzica să ne modeleze sufletele. Către final, partenerul meu de drum mi-a mărturisit: oamenii merg la spectacolele lui mai ceva ca la biserică. Acolo se umplu de Românie”.

Tudor Gheorghe nu a obosit să își ofere sufletul pe scenă, să îl pună în palmele românilor, să ne bucurăm de el. Suntem convinși că nu am reușit să isprăvim lista argumentelor pentru care îl considerăm pe acest OM un reper, o valoare și un ambasador al calității de român. Am prezentat exhaustiv câteva dintre gândurile noastre, lăsând pe fiecare dintre dumnevoastră să ducă mai departe întregirea imaginii acestui om minunat.

Considerăm că maestrul Tudor Gheorghe este de departe un protagonist perfect al campaniei PREMIANȚII FĂRĂ PREMII. L-am sunat, i-am explicat ce se întâmplă la Deva, cum încercăm să redescoperim spațiul public ca liant în jurul valorilor românești și că ne dorim să-l avem oaspete pentru a-i spune cât de mult îl prețuim. A acceptat invitația noastră. Vă propunem să ne întâlnim cu acest om să-i spunem că e minunat, că suntem mândri de el și că-l susținem, fie chiar și moral, în ceea ce face. Sâmbătă, 23 mai 2015, ora 11.00, domnul Tudor Gheorghe vine să-l cunoaștem. Aveți ocazia să-l priviți în ochi, să-i spuneți o vorbă caldă și să fiți parte dintre cei care îi vor mulțumi oficial printr-o diplomă și un buchet de flori venind în fața statuii lui Decebal din centrul Devei.

Despre proiectul „Premianții fără premii”

E vremea să facem ceva.

A trecut sau ar fi trebuit să apună perioada lui „să se facă”. Dintr-un singur şi banal motiv pentru că se face. Societatea a mers înainte până acum, poate uneori destul de încet faţă de cum ne-am fi dorit, şi merge în continuare. Proiectul social „Premianţii fără premii” se vrea o modestă răsplată din partea societăţii pentru valorile noastre, cele autentice.

Probabil vă întrebați cine sunt acești premianți și de ce nu au premii. Ei sunt oamenii de lângă noi pe care toți îi văd și nimeni nu-i „ascultă”. Tăcuți duc România mai departe. Ei sunt oamenii a căror muncă este de folos tuturor fără ca ei să fie cunoscuți. Ei sunt cei care ne fac viața mai frumoasă prin munca lor. Artiști, inventatori, meșteșugari și alții care ne arată că frumosul și utilul sunt aici, lângă noi. Nu vor premii, nu au primit, nu știu că munca lor e prețuită de ceilalți și de aceea trebuie să le spunem asta.

Astfel, proiectul vă invită să ieşim în stradă, de data asta nu pentru a protesta, ci pentru a mulţumi necunoscuţilor care, prin munca lor, prin ceea ce fac, prin preocupările lor, ne dau motive de mândrie. Propunerea este ca în fiecare sâmbătă să ne vedem în centrul Devei, la statuia ecvestră a lui Decebal. Vom invita de fiecare dată un om valoros, care prin munca lui, strădaniile lui, face ca România să existe. Vom merge acolo să-l cunoaştem, să-i mulţumim că există şi să-i strângem mâna în semn de preţuire şi respect.

Vă invit să fiţi parteneri ai unui proiect care doreşte să descopere şi să redescopere valorile României.