Gând de 1 Decembrie

Draga mea țară, îți scriu astăzi, de ziua ta, pentru că vreau să-ți spun ceea ce am în suflet. Nu știu dacă am dreptate, deși, dacă mă gândesc bine, îmi doresc să mă înșel profund.

În momentul de față ești obiectul unui contract care se negociază de două părți care se suspectează reciproc de înșelăciune. Este vorba despre contractul social, ăla despre care vorbea Jean Jacques Rousseau. Ești scoasă la mezat de către guvernați, iar guvernanții nu au dat niciodată prea mult pentru tine. Fiecare dintre cele două părți au căutat permanent să-și maximizeze „profitul”, sperând ca asta să se întâmple pe spezele celeilalte părți contractante.

Tu, România, te afli acum în situația în care acest contract a fost reziliat și ai fost refuzată de partidele politice. De ce!? Pentru că nu mai erai profitabilă pentru ele, pentru că administrarea ta le aducea prejudicii de imagine, pentru că, într-un cuvânt, nu se mai merita efortul. A fost nevoie să se ia o pauză, pentru ca resursele echipelor politice să se refacă. Dar de ce s-a ajuns aici!?

Pentru că nu ți s-a permis să ai o direcție coerentă, să ai obiective, ținte reale. S-a construit un sistem socio-politic fără a avea la bază valori asumate în mod conștient de către fiecare român, ceea ce a dus la antagonisme. Una dorea sistemul și alta dorea poporul. Nu există direcții de dezvoltare, se lucrează haotic, administrația locală bâjbâie încercând să găsească un drum, fiecare localitate se dezvoltă, dacă se întâmplă asta, în funcție de sistemul de valori al echipei din fruntea primăriei de acolo și nu pe baza unui set de valori recunoscute și asumate de poporul român. S-a ajuns în situația în care părțile semnatare ale acelui contract social se suspectează, ba nu, știu sigur că va fi păcălită de cealaltă. O asemenea situație este aparent fără ieșire. Este ca în situația în care doi parteneri de afaceri știu că partea cealaltă este dovedită ca fiind neonorabilă.

Guvernații, poporul, reproșează corupția, indiferența, lipsa de viziune în ceea ce-i privește guvernanți, pentru ca aceștia din urmă să reproșeze în mod indirect că primii nu sunt mai onorabili decât ei de vreme ce acceptă compromisul în ceea ce privește vânzarea votului, pofta de muncă, lipsa de valori. Diferența este dată doar de faptul că unii au acaparat resursele, accentuând pauperizarea dintre ei și ceilalți.

Speranța a fost mereu batjocorită, nu sunt puține ocaziile în care poporul a nădăjduit, pentru a fi deznădăjduit. O crimă neincriminată, asta este uciderea speranței. Tot la fel de nereglementată este și uciderea demnității la nivel individual. Or, și asta s-a întâmplat.

Am învățat cu toții foarte bine lecția intoleranței. Opiniile diferite au fost fie sursa unor jigniri, fie chiar jigniri în adevăratul sens al cuvântului. Deprinderea de a continua ceea ce a fost bun de la ceilalți nu am descoperit-o. Ne-am pricopsit cu boala începuturilor de drum, fapt pentru care nu am ajuns niciunde. De fiecare dată am venit s-o luăm de la capăt, să ștergem cu buretele „greaua moștenire” și să „începem reforme reale”, care s-au dovedit ulterior că sunt niște surogate. Tocmai pentru că nu s-a construit, așa cum spuneam mai sus, pe baza valorilor poporului român. S-a construit pe baza a ceea ce au crezut unii sau alții că e bine. Culmea este că nu pot fi condamnați. Așa au crezut că e bine. E greu de făcut proces de intenție. Nimeni nu a dorit să afle în mod oficial, pe baza unor studii științifice, ce vrea acest popor, unde vrea să ajungă și, mai ales, cum, pe ce drum. De aceea, fiecare a construit după cum l-a dus capul. A fost ca și cum ai construi o casă pe teren mlăștinos.

Vom face și anul acesta încă un parastas speranței și demnității, vom asculta opinii legate de viitor, de soarta nedreaptă, de faptul că trebuie făcut ceva – chiar dacă nu știm exact ce – de către cineva.

Îmi dau seama că ești o țară care meriți să fii respectată pentru că ești exagerat de bogată, pentru că altfel nu ai fi rezistat atâta amar de vreme. Și asta grație celor tăcuți care te duc mai departe…

fotocredit: dantomozei.ro