Minoritate vs. Majoritate sau cum să nu greșim unii față de ceilalți

Nici nu știu cum ar fi mai bine să încep textul de față. Cu o analiză retrospectivă pe baza propriilor cunoștințe, printr-o raportare la prezent sau riscând o predicție evolutivă a fenomenului social. O să folosim ca premisă baza orânduirii și organizării sociale, care se bazează pe regula majorității în adoptarea deciziilor. Sigur, această regulă este una cu multe aspecte funcționale, fapt care a impus-o în istoria sistemelor democratice. Inițial, ea avea la bază ideea că majoritatea indivizilor formau reguli care deveneau obligatorii pentru întreaga comunitate. Pe măsură ce comunitățile au devenit mai numeroase luarea deciziilor era tot mai greoaie din cauza intereselor contrare, a diferențelor de caracter, personalitate, educație sau instruire, ceea ce ducea în numeroase cazuri la situații de blocare a procesului decizional. A apărut sistemul reprezentativ, care a început să funcționeze tot pe baza regulii majorității.

Bun, și!? S-a ajuns în situația în care majoritatea a început să dicteze regulile. Păi, și nu asta este regula jocului? Ba da, numai că relațiile sociale sociale nu sunt relații matematice. Ele au la bază ființa umană, caracterizată prin diversitate biologică, de intelect, culturală, emoțională și patrimonială. De fiecare dată minoritatea se simțea nedreptățită, înăbușită, opiniile ei erau firave, interesele nesatisfăcute, iar prezența ei era trecută cu vedere. Nu ne referim aici la minoritate politică, cunoscută generic sub denumirea de opoziție, dar nici nu o excludem. Oricum, opoziția politică este reprezentarea minorității de la un moment dat din societate, dar nu mi-am propus astăzi să vorbesc despre acest lucru, din perspectiva politică.

Atunci când majoritatea este clar delimitată de minoritate în puncte procentuale lucrurile sunt mai limpezi. Cu alte cuvinte, atunci când minoritatea este mică din punct de vedere numeric societatea are un grad de liniște ridicat, gradul de organizare este mai mare, iar minoritatea este aproape inexistentă. Acest lucru este de departe o inechitate pentru cei care au alte idealuri, credințe și valori. Problema apare atunci când societatea se fracturează în comunități mai mici sau mai mari, atunci când grupurile se coagulează pe baza unor criterii subiective pe mai multe paliere, dar nicunul dintre acestea nu este majoritar pentru a face regula. Despre ce vorbim în situația de față? Despre o schimbare de paradigmă? Despre o societate imatură? Despre lipsa reperelor? Poate că vorbim despre toate acestea la un loc.

Cert este că în momentul de față asistăm la o exprimare tot mai argumentată și aplicată a unor grupuri minoritare – indiferent că vorbim despre minoritatea politică, etică, etnică, religioasă, culturală, economică, socială sau sfere de putere din diverse domenii – care au fost ignorate o perioadă lungă a istoriei de către majoritățile care s-au succedat la guvernarea umanității. Păi, dacă așa a fost mereu, înseamnă că avem parte de o ciclicitate a acestor manifestări, de ce trebuie să ne facem griji? Nu știu dacă trebuie să ne îngrijoreze, dar un lucru este inedit – viteza foarte mare de propagare a informației, care face ca lucrurile să capete alte dimensiuni, alte conotații și cu efecte greu de anticipat.

Discutam cu cineva deunăzi despre dreptul minorităților de a vorbi, susțineam atunci că manifestarea liberă – lucru obligatoriu pentru orice societate care se dorește și pretinde a fi democratică – a opiniilor minorității nu este obligatoriu să ducă la o schimbare de sistem, pe când exprimare opiniei majoritare trebuie să aibă ca efect schimbarea sistemului, dacă asta reiese din ceea ce se exprimă. Cu alte cuvinte, dacă o minoritate identifică, observă, un aspect care poate fi îmbunătățit, atunci majoritatea decide schimbarea de sistem pe baza observației pertinente făcută de minoritate, pe când o majoritate, chiar și dacă minoritate susține că e greșit, poate schimba sistemul, oricum, poporul nu poate greși niciodată.

Având în vedere cele de mai sus, pot să spun că am ajuns în situația în care o minoritate vocală este mai puternică decât o majoritate care tace, prima fiind percepută în mod fals ca o majoritate.

Aparent suntem în fața unui paradox și anume că majoritatea tăcută este „beneficiara” deciziilor minorității vocale. Într-o astfel de ipoteză singura soluție este reprezentată de echilibru, situație în care majoritatea nu face concesii minorității discutând cu ea, ci să se asigure că transmite corect mesajul celor mai puțini că sunt importanți, că sunt ascultați, că sunt invitați la procesul decizional. Lipsa unui dialog constructiv, în cadrul căruia să se aibă în vedere toate interesele părților aflate în dialog, nu este nimic altceva decât premisa terorismului. Terorismul, după cum spunea Ghiță Ionescu și Isabel de Madariaga, nu este nimic altceva decât forma de manifestare a minorității în cadrul sistemelor care nu au permis exprimare propriilor interese. Indiferent că vorbim despre sistemul politic la nivel național, european sau planetar, este evident că asistăm la o escaladare a exprimării unor opinii înăbușite în ceața istoriei umanității.