O discuție serioasă cu Lorena Lupu

Pe Lorena Lupu am descoperit-o în online. Franchețea mesajului său este, pentru mine, o surpriză plăcută, chiar dacă uneori are efect glacial. Am remarcat opiniile pertinente susținute cu argumente, îmbrăcate în haina mesajului accesibil. După ce am ciocănit timid la ușă și am primit acceptul pentru interviu, am trimis întrebările. Răspunsurile merită citite… Mulțumesc, Lorena Lupu. Lorena Lupu

Ce părere ai despre lumea din jurul tău?

Nu cred în termenul „lume”, ca masă amorfă şi generică de populaţie. În jurul meu nu e „lume”, sunt câţiva oameni. Şi pentru că sunt în jurul meu, îi preţuiesc pentru calităţile lor şi le accept defectele.

Suntem haotici, părem rupți de realitate!?

N-aţi definit la cine se referă pluralul. Dumneavoastră şi mai cine?

Încotro alergăm?

Pentru a răspunde la această întrebare, ar trebui să desfăşor un sondaj de opinie pe un număr reprezentativ de alergători. Slavă Domnului, am ocupaţii mai interesante.

Care este valoarea morală la care crezi că s-a renunțat în ultimul timp?

Mie, dimpotrivă, mi se pare că asist la o revigorare a spiritului civic şi a valorilor morale. Văd din ce în ce mai mulţi oameni care întreprind acţiuni caritabile, nobile, sau cel puţin responsabile. Dar poate am eu defectul de a privi în jur în loc să filozofez despre cât de rea e lumea.

Între realizarea de venituri și viață ce aleg oamenii mai degrabă?

Întrebaţi-i pe ei. Vă rog, nu-mi mai cereţi răspunsuri statistice. Vă dau adresa de mail a vărului meu din Telega, domnul Mirel Palada, şi vă va răspunde el despre ce vor oamenii, ce vrea lumea. Cu grafice. Şi marje de eroare.

Care a fost rolul actorului în ceea ce privește evoluția societății românești în ultimii 25 de ani?

În primii 20, nici unul, pentru că televiziunea şi presa au optat să promoveze intens alte specii de animale. Iar în interiorul teatrului, actorului i s-a repetat că trebuie să fie cuminte, că e o simplă marionetă, că regizorul e artistul, că e firesc ca decorul să coste de o sută de ori cât el şi tot aşa. În ultimii cinci, văd actori refuzând să mai fie cuminţi şi simple marionete, şi ieşind în lume cu creaţiile lor, ceea ce e o imensă bucurie pentru mine.

Ai reușit să te simți împlinită profesional?

În momentele în care am făcut lucruri frumoase, da.

Sunt oamenii puturoși?

Iar „oamenii”? De ce aveţi impresia că eu sunt Curtea Supremă de Justiţie şi mi-i daţi spre deliberare pe toţi oamenii? Măcar daţi-mi-i câte unul pe rând, dar cu un dosar bine făcut, să judec în cunoştinţă de cauză.

Cum se face că toți strigăm că vrem o schimbare, dar nimeni nu prea vrea să se schimbe pe el însuși? Sau e doar o părere greșită de-a mea!?

Poate pentru că mulţi sar să emită judecăţi în necunoştinţă de cauză, ca găina la… excreţii nazale?

Ne interesează soarta celui de lângă noi la propriu sau doar așa de fațadă?

Dumneavoastră să-mi spuneţi. Ce acte de binefacere aţi făcut în ultimele trei luni?

Sunt situații în care oameni cărora nu le-a cerut nimeni să facă ceva sau să se implice să-i ajute pe alții îi înjură pe cei care se implică. Există vreo explicație pentru asta?

Ştim că nu le-a cerut nimeni, sau doar bănuim?

Ce ai schimba în România?

Predispoziţia la generalizare şi la verdictologie.

Ce ai schimba la tine?

De obicei, când apar lucruri pe care le-aş schimba, le schimb, nu stau să meditez cât de frumos ar fi.

E greu să fii cinstit în România?

Nu ştiu, întrebaţi pe cineva cinstit.

Care dintre visele tale le-ai abandonat pe drum?

Pe cele erotice. Nu trag de oameni care nu mă vor. În rest, nimic.

Cum arată omul Lorena Lupu văzut din interior (nu mă refer la aspectul biologic)?

Zeiţă sublimă, înţeleaptă şi fabuloasă. Păcat că o contrazice exteriorul.

Te rog să ne spui o pildă pe care ai auzit-o în copilărie și care ți-a rămas vie în memorie.

Urăsc cu spume pildele. În schimb, mi-a rămas un banc. „Vasile, noi suntem şerpi veninoşi?” „Nu  ştiu, de ce?!” „Că un prieten al meu s-a muşcat de limbă.”

E posibil să ajungem în situația în care să întindem mâinile să ajutăm și mai puțin să acuzăm?

Nimic nu e imposibil, dacă vrem cu adevărat.

România pare să fie țara hoților și a corupților. Ce zici?

Nu zic nimic, că nu-s procuror. Dar ce ziceaţi în întrebarea precedentă? „Mai puţin să acuzăm”? Păi, hai!

Cum îți amintești România copilăriei tale?

Foarte verde şi împădurită. Eu m-am născut într-o zonă frumoasă de munte şi mi-am petrecut copilăria bântuind poteci cu un băţ în mână. De câte ori merg acum acasă şi văd ce a rămas, intru într-o depresie sinistră.

Cum visai în copilărie că va fi România!?

Cine spune că visează în copilărie cum va fi România minte cu spume. În copilărie visezi la două chestiuni: ciocolată şi joaca din curte.

Spune-ne care a fost momentul când ai simțit prima dată fluturi în stomac.

Aveam patru ani, când am văzut pentru prima oară un puişor de găină. Mic, pufos, auriu şi puişor. Atunci am cunoscut pentru prima oară sentimentul duioşiei care, cred eu, e cea mai frumoasă formă de fluturi în stomac.

Ești grăbită?

Depinde. Cel mai sănătos mod de a-ţi trăi viaţa e să distingi între lucrurile care contează cu adevărat pentru tine şi „etc”-uri. Să faci bine şi temeinic lucrurile care contează cu adevărat şi să nu laşi „etc”-urile să ţi se urce în cap.

Cum ți se spunea în copilărie, ce poreclă aveai?

N-am avut niciodată o poreclă. Am un nume şi ne satisface pe deplin, şi pe mine, şi pe interlocutorii mei. Aşa a fost mereu.

Privește pe fereastră și descrie-ne ce vezi.

Părculeţ. Locuiesc într-o zonă a Bucureştiului care are foarte mulţi copaci şi pisici, exact ca oraşul în care m-am născut.

Ce visezi să îți aducă anul acesta?

Mie nu mi-a adus niciodată anul sau ceasul, tot ce am avut a fost prin muncă. Îi invidiez pe cei cărora le pică un sac de bani în cap în timp ce traversează liniştiţi strada. Sau nu-i invidiez, îi compătimesc. Nu e cazul meu.

Ia-ți la revedere de la noi.

De ce, plănuiţi ceva drastic în viitorul apropiat?