Interviuri pe Facebook: Vorbe grele de la Ciutacu

Nu am cum să îl introduc pe Victor Ciutacu. Mă refer aici la cum aș putea să agăț cititorul pentru a trece mai departe la interviul pe care tonomatul arogant a acceptat să mi-l dea. Tot ce pot să spun e că m-a bucurat cât s-a chinuit să răspundă. Am avut impresia că scrie de pe telefon sau un device mobil. Mă rog, mai puțin contează asta, tot ce e important e mai jos. Discuția a fost una lejeră. Sper ca subiectele să nu fi fost așa. Oricum, la interviu, concluzia aparține celui care îl citește…
  

– Bună ziua.
– Noroc.
– Jupâne, începem mai devreme?
– Când?
– Acum!
– Dă-i bătaie.
– Ai borsetă sau îți iei haine cu multe buzunare?
– N-am avut niciodată, iar buzunarele sunt în număr normal. La ce mi-ar folosi mai multe?
– Pentru telefoane, portofel etc… Eram curios și cred că ar fi și alții.
– Două telefoane, portofel, țigări, brichetă, bani, chei. Am ordinea mea și-mi ajung buzunarele.
– Ce lucru inutil cari după tine zilnic? Ai așa ceva?
– A doua pereche de ochelari, da’ nu știu niciodată când am nevoie. Plus tot soiul de încărcătoare pe care, de regulă, nu le folosesc. da’ mai știi când am nevoie de ele?
– Mda… te rupi greu de activitățile profesionale la sfârșitul zilei? Îți duci preocupările astea și în familie?
– Nu prea mă rup, din păcate pentru noi. Mai reușesc în week-end, când încerc să stau departe de iureșul ăsta contraproductiv. E o meserie care te consumă, te macină. Asta în măsura în care îți și pasă ce faci. În noul context, cu noua slujbă, mi-e și mai greu să mă rup. Niște oameni au avut încredere-n mine, ar fi păcat să-i dezamăgesc. Plus că n-aș vrea să mă dezamăgesc pe mine…
– Mi-a plăcut teribil chestia aia când fiul tău te-a invitat să faceți prăjituri împreună.
– Da, a fost mișto. E mare, tinde să se desprinda. Orice semn de apropiere mă bucură.
– Comunici bine cu el? Te întreb pentru că tot mai mulți părinți de băieți se plâng că progeniturile au pus bariere în dialogurile cu familiile.
– În măsura în care se poate comunica bine cu un adolescent care-i, prin construcție și vârstă, rebel. Când arde, ne consultăm și încercăm împreună să rezolvăm. Nu cred că-i mai puțin necomunicativ decât alți copii de aceeași vârstă.
– Revenind la societatea în care trăim, consideri că vânăm prea mult vinovați fără a căuta și soluții? Parcă ne oprim la jumătatea drumului!…
– Da, acționăm asupra efectului, nu a cauzei; din păcate! E corupție, ok, o pedepsim, dar hai să vedem și ce-o generează și să încercăm să șurubărim la mecanismul care o determină. E doar un exemplu…
– Corect. Dar cred că nu se dorește acceptarea adevărului. Îl clamăm, dar când suntem în fața lui îl refuzăm.
– Adevărul, de regulă, doare.
– Știi, pe mine mă doare un lucru… Presa a avut un război cu politicianul la început, pe urmă a apărut disputa în interiorul breslei, iar acum am sentimentul că presa se ia la harță cu publicul ei. Așa este sau e doar o părere greșită a mea?
– Presa se autodistruge, și o face inclusiv așa cum ai zis tu. În general, nu te poți supăra pe client, că-i business și asta, dar parcă s-au dărâmat toate barierele de ridicol, iresponsabilitate, neam-prostie și tupeu.
– Femeile spun despre tine că ești prezentabil, dar îngâmfat!
– Care femei?
– Cele cu care am discutat despre tine. Colege, prietene… telespectatoare, consumatoare de media!
– Nu știu câte dintre ele m-au și întâlnit, da’ sună interesant prezentabil, adică nu-s chiar urât. :)) Altfel, trăim într-o lume a aparențelor și a clișeelor. Nu neg că am o anumită aroganță nativă, e vizibilă cu ochiul liber, da’ a devenit rețetă să mă caracterizezi după șablonul public… În fine, nu sufăr din asta.
– Nu chiar… :)) O fi treaba aia cu strugurii necopți!?… Tu sau Mana stabiliți ieșirile în timpul liber?
– Amândoi. Ar fi culmea să se ia decizii unilateral. Noi chiar formăm o echipă. Asta ne-a și ținut atâția ani împreună.
– Asta se vede din avion. Ce surpriză i-ai făcut ultima dată și când?
– I-am luat trandafiri de grădină, din piață, ca atunci când eram mici, recent, nu-s două săptămâni.
– Frumos… Dar flori furate din parc i-ai dus vreodată?
– I-am dus. :)) Nu Știu dacă neapărat din parc, dar de pe stradă sigur…
– A aflat asta sau o să afle acum?
– Știe.
– Te invidiez. Știi de ce?
– Habar n-am.
– Pentru că l-ai avut pe Tudor Gheorghe numai pentru tine. Mă refer la emisiuni. Am avut odată pe cineva în mașină, un autostopist. Mi-a zis că el pleacă de la concertele maestrului mai încărcat ca de la biserică.
– Acum a mai scăpat și pe la alții. Da, ne-am legat și ne face plăcere să conversăm. E unul dintre proiectele mele mișto…
– Spune o calitate a ta!
– Inteligența.
– Un defect!?
– Încrederea-n oameni.
– Sentimentul cel mai des trăit!
– Dezamăgirea.
– Mulțumesc. De ce ai acceptat să discutăm?
– Fiindcă ne cunoaștem și, în general, sunt un tip deschis. Nu candidez la nimic :))
– Te aștept la o slană cu ceapă!
– Cu mare plăcere! Numai să reușesc să ajung.
– O zi bună în continuare.
– Așijderea. Dă și tu un link când e gata.