Jurnalul tatălui (7)

Ziua de azi a fost o zi normală de lucru fără evenimente deosebite şi cred că e bine să o consemnez în jurnalul meu tocmai pentru acest lucru.

Am fost vizitat la locuinţă de şeful fermei, se pare că după furtună vine şi vreme bună, am discutat despre cum s-ar putea rezolva unele probleme din fermă şi organizarea unor excursii pe teritoriul Libiei având în obiectiv cele mai importante locuri şi monumente, inclusiv organizarea petrcerii revelionului 1980 într-una din oazele din pustiul Sahara, cam la 1.200 de km de locul unde ne aflăm şi o apreciez ca o îndrăzneaţă aventură.

Apoi am discutat despre Dan cum aş putea lua legătura cu un medic pentru procurarea unor medicamente pentru el ca să rezolvăm problema ochiului, trebuie să ştii că aici în Libia se găsesc cele mai bune medicamente din lume şi de toate bolile. Dacă vrei, eu te rog să mergi la doamna doctor Popescu de la „Emilia Irza” împreună cu Dan şi să o rogi să-ţi dea o reţetă de medicamente care îi trebuie şi o reţetă de ochelari pe care să le pui în primul plic pe care mi-l vei trimite eu îţi mulţumesc anticipat.

Vă rog să aveţi grijă de voi şi de casă să-l rogi pe Costel şi pe Sandu să nu uite ce mi-a promis în legătură cu maşina şi că va avea grijă de voi.

Cum voi avea o ocazie vă voi trimite câteva perechi de blugi, care aici nu-i nici o problemă. Am luat deja primii bani pe 10 zile din luna trecută am primit 85 de dinari, câştigul e relativ bun, dar nu va înlocui niciodată şi nimic dorul pe care îl am de voi, singura mea mângâiere şi mulţumire e că vă ştiu sănătoşi şi plini de speranţă că într-o zi ne vom vedea şi vom scăpa de nişte probleme materiale.

Nucule – așa mă alinta el –, te rog să fii bărbat şi să ai grijă de mama şi de casă”.

1 noiembrie 1979

Am avut o zi relativ uşoară, pentru că e vineri şi, după cum probabil ştiţi, aici nu se lucrează, se sărbătoreţte ca şi duminica la creştini. Și totuşi am făcut unele lucruri, dar cred că de remarcat sunt două lucruri mai importante, unul şi primul e acela că am adus din fermă un pui de curmal pe care l-am plantat în curtea grupului social, dacă-i pot spune aşa, puietul e mic, dar cu timpul va creşte mare cu siguranţă. Noi, cei care suntem acum în Libia, nu vom avea plăcerea de a mânca fructe din el, dar cei ce vor veni după noi nu vor şti cine anume l-a plantat, dar în mod sigur va spune că totuşi e plantat de un om şi cred că lucrul acesta mă mulţumeşte cel mai mult.

Al doilea lucru mai important e faptul că am avut ocazia de a sta de vorbă cu cu directorul companiei române la Tripoli, care ne-a vizitat ferma. Am aflat că e foarte bun prieten cu profesorul Dumitrescu, şeful meu de laborator din România şi cu alţii din Institut, la care eu i-am cerut sprijinul să fiu ajutat de a fi mutat la o fermă legumicolă de pe malul mării Mediterane „HOMS”. Nu am primit un răspuns, dar mi-a dat speranţe, că totuşi să se mai gândească şi că poate, probabil, voi fi mutat la ferma solicitată”.

2 noiembrie 1979

Jurnalul tatălui (1)

Jurnalul tatălui (2)

Jurnalul tatălui (3)

Jurnalul tatălui (4)

Jurnalul tatălui (5)

Jurnalul tatălui (6)