13987273_1228258463860041_247099303_o

Viață artistică cu suflu de la generator

Maimuța de pe tricoul lui, de o culoare indescifrabilă pentru mine, avea ochii mari și gura țuguiată ți întredeschisă. Parcă se mira de „minunea” ce i se întâmpla. Era adusă în fața „ălora de la oraș”. Căsca ochii cât cepele și nu își găsea cuvintele. Cam ăsta era tabloul care m-a izbit atunci când am dat ochii cu el. Se mișca rapid, așeza sculele, monta boxele… Urma să cânte și dorea să și încânte. Nu era curent acolo, dar două generatoare ascunse într-un beci gâfâiau din greu să alimenteze mixerul audio și cele câteva becuri atârnate prin curte. Au dat volumul mai mare în boxe să acopere pârâitul motorului în doi timpi.

14002602_1228258533860034_121880294_o14002602_1228258533860034_121880294_oAbia venise de la mare și se pregătea să adune fânul, dar a sunat telefonul că e solicitat să se desfășoare. Veneau musafiri în satul lui și era nevoie de puțină „atmosferă”. Debutul a fost pe măsură, s-a făcut apel la sufletul național. „Bunăăăă seara, oameni buni, oameni buni și draaaaagi români…”. Nu cred că s-a interesat dacă la masă mai erau și de alte naționalități, de fapt, nu părea să-i pese. Punea suflet în fiecare silabă, strângea microfonul în pumni și căuta să întrezărească licărul de plăcere și de bucurie în ochii mesenilor. Cum simțea asta parcă i se umplea sufletul. Brusc, volumul era mai mare, și se simțea un freamăt ce punea stăpânire pe el. Microfonul trecea dintr-o mână-n alta, din stânga-n dreapta și invers. Pe una era tatuat un microfon, iar pe cealaltă un portativ muzical și o cheia sol, ambele stilizate. Avea și un mesaj dedesubt, „Musical”, pentru cei care nu ar fi deslușit ușor tâlcul desenelor.

„Oare ce-i pe primul loc în viațăăăă!?…” striga tare, să se facă auzit de mesenii cufundați în farfuriile pline cu gulaș. Încerca să ne facă să zăbovim cu gândul asupra unei întrebări existențiale. Nu-i păsa nimănui. Și-a continuat demersul cvasiignorat, dar am avut sentimentul că știa el că lucrurile nu vor rămâne așa, altfel nu-mi explicam faptul că nu demobiliza în fața indiferenței celor prezenți. Și a avut dreptate. După ce și-au mai potolit foamea mușterii, au început să curgă „dedicațiile”. „De la cutare pentru toată masa, să trăiască!”, se auzea în difuzoare. Izbucneau oamenii în aplauze, era manifestarea expresiei de prețuire pentru cel care se gândea la ei.

L-am prins pe solist într-o pauză și l-am chestionat curios cu privire la tatuajele lui. „Aici, unde am microfonul, am fost tăiat de o 13939988_1228258520526702_1298395201_o13939988_1228258520526702_1298395201_odrujbă. Încercam să tai un salcâm, să-l folosesc pentru claie de fân. Mă țineam cu stânga de un pom și cu dreapta manevram drujba. A bătut vântul și mi-a prins lama. Am încercat să o scot de acolo și mi-a sărit direct pe mână. Norocul meu a fost că nu mai aveam mâna pe accelerație. A rămas urât, aveam cicatrici, uite. pune mâna, se simte și acum, de aia m-am tatuat, că nu puteam să apar în fața oamenilor să cânt oricum. Pe dreapta am amintirile unei tinereți mai zvăpăiate. M-am tăiat cu lama. Urmele le-am acoperit cu portativul ăsta și cu cheia sol. Am scris Musical aici, că muzica e viața mea”.

M-a lăsat să-l fotografiez și a plecat mai departe, repede, să își respecte programul. Mi-a mărturisit că a făcut Armata la grăniceri și că a avut ocazia să rămână sergent angajat, dar a refuzat. Nu mai putea să le cânte oamenilor. A făcut școala de artă populară, dar nu se consideră artist, mai degrabă este un cântăreț. Cântă pe bani. Nu ajunge să trăiască din asta, dar mai face și montează piscine, mai are animale, se descurcă.

Când a fost la mare a fost impresionat de o scenă pe care a văzut-o pe faleză. Un copil cu o scolioză accentuată care era la cerșit i-a dat un leu unui alt copil care făcea același lucru cântând la nai. „I-am cerut soției să-mi dea 10 lei, că banii îi ține ea, pentru că eu sunt mai cu capul în nori, și i-am dat copilului, am simțit așa…”. Nu și-a mai continuat ideea, nu putea să-și exprime fidel simțămintele. A preferat să tacă pentru ca nu cumva să știrbească din amplitudinea emoției sale. „Să știi că eu cânt și gratis oamenilor, le cânt atunci când îi văd că se bucură, chiar dacă nu au bani. Cel mai greu este când îi văd pe ăștia bogați că vin și îți dau bani, așa în văzul tuturor să te umilească, să arate cine sunt ei. Da, îi iau, dar ăstora le cântăm cu cea mai mică plăcere”, mi-a mărturisit interlocutorul meu.

Au cântat până noaptea târziu, până când s-a terminat benzina din rezervorul generatorului. O bună bucată de timp a evoluat unplug, până când cineva a făcut un refill mașinăriei producătoare de energie electrică.