Prea vrem să-i corectăm pe alții…

Nu pot spune că este o noutate subiectul despre care voi vorbi în cele ce urmează, dar nu strică o altă opinie.
Imediat ce se întâmplă un fenomen, apare o situație sau se manifestă cineva în spațiul public se creează o emulație aproape instantanee. Unii vor susține, alții vor combate. Bine, așa a fost dintotdeauna, o să spuneți că nu se poate schimba nimic. Privesc ca la o fatalitate, dar sunt aspecte pe care vreau să le subliniez.
În primul rând, nu știu de ce opiniile trebuie să devină fundamentul inacceptării celuilalt. Foarte ușor se ajunge în situația în care oameni cu păreri contrare ajung să se urască și dacă ar putea s-ar ucide unii pe alții. Modul ăsta exclusiv de a vedea lucrurile este specific celor disperați, celor cu afecțiuni patologice, celor dezorientați puternic. Ce se întâmplă cu noi?
Tinerii se înverșunează împotriva bătrânilor – părinții și bunicii lor -, orășenii se ceartă cu țăranii, homosexualii cu heterosexualii, ateii îi sfădesc pe credincioși, proștii îi ceartă pe cei deștepți, leneșii pe cei harnici și exemplele ar putea să continue. E loc sub soare pentru toată lumea. Ce ne împinge către conflict!?
Un răspuns probabil ar fi confortul dorit prin nemuncă, luarea locului altuia poate să fie o altă cauză plauzibilă. Și dacă aceste obiective ar fi atinse tot nu ar fi suficient. Omul va ajunge în situația în care va dori să decidă viețile altora, ale celor din jur.
Gândul meu de azi se îndreaptă către toți cei care nu vor să-i schimbe pe alții, ci doar să-i accepte, să-i înțeleagă și să-i iubească, dacă nu este nevoie de compătimire.