Bunătate malefică

Declar public, sunt bun! Dacă mai fac asta și în spațiu virtual, pe net, e minunat.
E un must have asta, să spui cât de milos ești, cât de generos, cât de înțelept sau cât de tolerant în relațiile cu ceilalți. Orice ocazie, care nu ne implică direct, e fructificată în acest sens, de a spune lumii cât de buni suntem. Problema se schimbă când ar trebui să apară responsabilitatea unor acțiuni sau suportarea unor situații altfel decât cele ipotetice. Atunci bunătatea dispare, chiar și rațiunea, că despre toleranță nu se mai poate discuta.
Bunătatea asta nu ar trebui dovedită atunci când ceilalți nu pot să fie buni!?
Nu știu, întreb și eu.
Clamarea generozității, invocarea compasiunii și solicitarea sentențioasă să se facă ceva! din fața monitorului sunt chestiuni minunate dacă reprezintă un prim pas într-un lanț întreg de acțiuni coerente și subsecvente unui scop. Dacă nu se întâmplă asta discutăm despre maleficul bunătății.